Deputatul PSD Anghel Stanciu a fost declarat incompatibil de către ANI
Deputatul PSD Anghel Stanciu a fost declarat incompatibil de către ANI
31 Mar, 2016 09:37
ZIUA de Constanta
1203
Marime text
Reprezentanţii ANI spun că Stanciu a încãlcat, astfel, urmãtoarele prevederi legale în materia regimului juridic al incompatibilităților:
· art. 82, alin. (1), lit. e) din Legea 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de deputat este, de asemenea, incompatibilă cu: calitatea de comerciant persoană fizică”,
· art. 49, lit. a) și b) din Legea nr. 96/2006, potrivit cărora „Constituie abateri disciplinare parlamentare următoarele fapte săvârşite de deputaţi sau de senatori şi dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiuni:a) încălcarea dispoziţiilor privind îndatoririle deputaţilor şi ale senatorilor prevăzute de Constituţie şi de prezenta lege: b) nerespectarea prevederilor regulamentului Camerei din care fac parte şi a Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului” ,
· art. 198, alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora „Calitatea de deputat este incompatibilă […] cu alte funcţii stabilite prin lege”,
· art. 202, alin. (1), (2) și (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora „(1) Deputatul care se află în una dintre incompatibilităţile prevăzute la art. 198 - 200 va demisiona din funcţiile care sunt incompatibile cu mandatul de deputat în termen de 30 de zile de la data apariţiei cazului de incompatibilitate. (2) „După expirarea termenului prevăzut la alin. (1) deputatul care continuă să se afle într-un caz de incompatibilitate este considerat demisionat din calitatea de deputat. […] Deputatul aflat într-o stare de incompatibilitate survenită în timpul exercitării mandatului aduce la cunoştinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor această situaţie, în scris, în termen de cel mult 15 zile de la data intervenirii acesteia. […]”,
· art. 204 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora „În cursul termenului prevăzut la art. 202, deputatul trebuie să declare în scris la Biroul permanent orice activitate pe care va continua să o desfăşoare în viitor, care se încadrează în incompatibilităţile prevăzute de lege”.
Anghel Stanciu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Stanciu Anghel a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
În luna 30 decembrie 2011, Agenția Naționalã de Integritate a constatat în cazul deputatului Stanciu Anghel încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă și indicii referitoare la posibila săvârșire a infracţiunii de conflict de interese, întrucât, acesta şi-a angajat fiul şi nora la biroul său parlamentar.
Raportul de evaluare privind conflictul de interese în materie administrativă a rămas definitiv și irevocabil în luna decembrie 2014, Stanciu Anghel fiind sancţionat cu 10% din indemnizaţia pe trei luni.
De asemenea, în urma sesizării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de către Agenția Naționalã de Integritate cu privire la posibila săvârșire a infracţiunii de conflict de interese, deputatul Stanciu Anghel a fost condamnat definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii