Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:57 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT Descinderi la cămătari periculoşi din Bucureşti, Giurgiu şi Teleorman

ro

04 Dec, 2014 08:28 2256 Marime text
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat în data de 04 decembrie un număr de 20 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Teleorman, Giurgiu şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate formate din 15 persoane, specializate  în comiterea infracţiunilor de camătă, șantaj şi  spălare a banilor.
 
     În cauză există suspiciunea rezonabilă că  liderii grupului au coordonat activitatea infracţională a unei grupări constituite încă din anul 2011 pe raza județului Teleorman, ai cărei membri erau implicați în activități de cămătărie (fiind percepute dobânzi între 5 % - 40 % lunar, din valoarea creditului acordat) și recuperări de debite, inclusiv prin mijloace violente (amenințare, șantaj, ș.a.).
 
    Principala preocupare a acestora era acordarea de împrumuturi cu dobânzi (camătă) către diverse persoane, în general administratori ai unor societăți comerciale, după ce în prealabil ”studiau” posibilitățile de restituire a împrumuturilor, dar și bunurile, mobile sau imobile, de valoare, ce ar putea fi valorificate pentru achitarea debitelor și a dobânzilor.
 
    Debitorii,  în situația în care întârziau plata dobânzilor, erau  căutați în mod insistent de către cămătari, iar cu ocazia întâlnirilor și discuțiilor avute cu aceștia, se recurgea inclusiv la amenințări, intimidări, iar în unele situații la acte de violență fizică.
 
    De asemenea, în situaţia în care erau în imposibilitatea de a achita datoriile, debitorii erau constrânşi să îşi vândă bunurile imobile, eventual cu posibilitatea răscumpărării la valori  superioare celor  de vânzare.
 
    Sumele obţinute de către membrii grupării erau folosite pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile (autoturisme de lux, case, terenuri), atât pe numele lor, cât și pe numele unor membri de familie, rudelor sau ale unor interpuși, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora.
 
    La sediul D.I.I.C.O.T – Structura Centrală vor fi aduse în vederea audierii 30 de  persoane, urmând a fi dispuse măsuri legale în cauză.
 
    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

 
    Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş”.
 
    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii