Din 22 ianuarie Se schimbă regimul de circulaţie pe Podul Agigea. Află de aici cum (document)
Din 22 ianuarie: Se schimbă regimul de circulaţie pe Podul Agigea. Află de aici cum (document)
21 Jan, 2014 16:58
ZIUA de Constanta
10972
Marime text
În vederea unei bune informări privind continuarea lucrărilor de reabilitare a podului de la Agigea, peste Canalul Dunăre Marea Neagră, situat pe DN 39 la km 8+988, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că circulaţia rutieră se va desfăşura astfel:
Închiderea sensului de mers Constanţa – Mangalia, circulaţia se va desfăşura în ambele direcţii pe celalalt sens de circulaţie (câte o bandă pe sens), în perioada 22.01.2014 – 07.02.2014 şi în perioada 30.04.2014 – 15.06.2014.
În această perioadă va fi permisă doar circulaţia autovehiculelor cu MTMA de maxim 5 tone şi a autovehiculele cu regim de circulaţie prioritară menţionate în OUG nr. 195/2002, Art. 32, alin. (2) lit. a) şi b), atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă.
Se menţine limitarea vitezei de circulaţie la 50 km/h.
Închiderea sensului de mers Mangalia - Constanţa, circulaţia desfăşurându-se în ambele direcţii pe celalalt sens de circulaţie (câte o bandă pe sens), în perioada 08.02.2014 – 29.04.2014.
În această perioadă va fi permisă doar circulaţia autovehiculelor cu MTMA de maxim 5 tone.
Se menţine limitarea vitezei de circulaţie la 50 km/h.
În perioada 23.01.2014 – 14.06.2014 se închide circulaţia rutieră, timp de 4 ore, pentru toate tipurile de vehicule astfel:
În fiecare zi de joi, sâmbătă şi marţi, în intervalul orar 09:00 – 13:00;
În fiecare noapte de luni spre marţi, în intervalul orar 23:00 – 03:00;
Precizăm că ciculaţia rutieră va fi închisă timp de 4 ore, pentru toate categoriile de vehicule şi în noaptea de sâmbătă spre duminică (07/08 – 02.2014), în intervalul orar 23:00 – 03:00.
Pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone, traficul se va desfăşura pe următoarele variante de ocolire:
Pentru relaţia Bucureşti – Port Constanţa Sud – Agigea – Negru Vodă – Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi:
• A2 (Bucureşti – Constanţa – Nod rutier Medgidia) – DJ 381 (Nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus) – DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) – DJ 391 (Cobadin – Mereni - Topraisar) – DN 38 (Topraisar - Agigea) – DN 39 (Agigea - Mangalia) şi retur.
Pentru relaţia Hârşova (DN 2A) – Tulcea (DN 22) – Port Constanţa Sud – Agigea – Negru Vodă –Mangalia şi retur, traseul de ocolire va fi:
• A4 (nod rutier Ovidiu – Nod rutier A4 cu A2) – A2 (nod rutier A4 cu A2 – Nod rutier Medgidia) – DJ 381 (Nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus) – DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) – DJ 391 (Cobadin – Mereni - Topraisar) – DN 38 (Topraisar - Agigea) – DN 39 (Agigea - Mangalia) şi retur.
Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii