DNA. 18 persoane şi două societăţi, bănuite de fraudă cu fonduri europene. Care este prejudiciul

04 Jan, 2018 13:12
ZIUA de Constanta
2861
Marime text
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a 18 persoane fizice și a două societăți comerciale în legătură cu infracțiuni de obținere nelegală de fonduri europene (pentru construirea unor ferme de porci), în sumă de peste 1,5 milioane euro (1.557.115 euro), respectiv evaziune fiscală, aceasta din urmă cauzând un prejudiciu estimat la peste 800.000 lei.
Concret, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, următorii inculpați:
BĂLĂNICI LIVIU, administrator firmă, reprezentant în fapt al societății PANDORA IMPEX SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave,
BĂLĂNICI CRISTINA, asociat în cadrul societății PANDORA IMPEX SRL,VIZITIU SERGIU-CONSTANTIN, reprezentant al societății URBIS DESIGN SRL, RABEI MONICA-MARIA, reprezentant al societății URBIS DESIGN SRL, toți trei pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave,
IONESCU IOAN-CRISTINEL și PÂNZARU COSTEL, reprezentanți ai unor firme, pentru săvârșirea de către fiecare a infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală în formă continuată,
MARICIUC OVIDIU, PEPINE MIRCEA, SÎRGHI IRINA, reprezentanți ai unor firme, pentru săvârșirea de către fiecare a unei infracțiuni de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave,
RADU GEORGE-CIPRIAN, manager de proiect, ȚUGUI VASILICĂ, economist, PĂDURARU ION, președinte al unei cooperative agricole, NICOLAU GABRIEL (acesta din urmă în lipsă), pentru săvârșirea a câte 2 (două) infracțiuni de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave,
SANDU MIHAELA, pentru săvârșirea a 2 (două) infracțiuni de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave și a unei infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată,
STĂNESCU DĂNUȚ, STĂNESCU FERDINAND, STĂNESCU DRAGOȘ și MUNTEANU GAGARIN, pentru săvârșirea de către fiecare a unei infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală,
PANDORA IMPEX SRL și URBIS DESIGN SRL, persoane juridice, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave,
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în sinteză, următoarea stare de fapt:
La data de 29 aprilie 2011, societatea PANDORA IMPEX SRL, reprezentată de inculpata Bălănici Cristina, a solicitat, iar la data de 1 februarie 2012 a încheiat un contract de finanțare nerambursabilă, din fonduri europene, pentru implementarea unui proiect de construire a unei ferme de creștere a porcilor, în localitatea Andrieşeni din județul Iași. În sprijinul cererii de finanțare au fost depuse mai multe documente/declarații ce nu reflectă realitatea, inexacte.
Prin contractul respectiv, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit se angaja să acorde firmei PANDORA IMPEX SRL o finanțare nerambursabilă de maxim 3.392.362 lei, echivalentul a maxim 779.316 euro.
În perioada 19 aprilie – 7 mai 2013, societatea PANDORA IMPEX SRL a simulat o procedură de selecție de oferte pentru alegerea unei firme căreia urma să îi atribuie contractul de execuție a fermei de creștere a porcilor. În cadrul acestei proceduri, formal au fost depuse 3 (trei) oferte. Aceste oferte au întocmite, cu știința reprezentantului de fapt al PANDORA IMPEX SRL, inculpatul Bălănici Liviu, într-o manieră frauduloasă, astfel încât să fie declarată câștigătoare firma al cărei reprezentant legal, inculpatul Ionescu Ioan Cristinel, se afla în relații de prietenie cu inculpatul Bălănici Liviu.
În virtutea contractului de execuție lucrări, firma câștigătoare se angaja față de PANDORA IMPEX SRL să execute lucrări pentru proiectul cu titlul „Construire fermă zootehnică creștere porci într-o localitatea Andrieşeni din județul Iași”, în schimbului sumei de 5.312.187 lei, fără TVA.
Anterior, într-o manieră frauduloasă similară, în perioada 27 iunie – 10 iulie 2012, PANDORA IMPEX SRL simulase o „selecție” de oferte prin care atribuise unei alte firme contractul de consultanță pentru managementul investiției, în valoare de 187.000 lei, fără TVA.
Cererile de plată s-au bazat pe aceste documente, precum și pe alte acte înscrisuri neconforme realității, inexacte.
După depunerea cererilor de plată, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a decontat în beneficiul societății PANDORA IMPEX SRL, în condițiile descrise mai sus, cheltuieli în sumă totală de 3.383.047,75 lei, în 4 tranșe.
Cât privește societatea câștigătoare a „procedurii de selecție de oferte” organizată în vederea atribuirii contractului de execuție lucrări, în speță societatea GLM CONSTRUCȚII SRL, a reieșit că, în anii 2013 și 2014, aceasta, prin intermediul administratorului său, inculpatul Ionescu Ioan Cristinel, în mod repetat, a declarat achiziții fictive de bunuri și/sau servicii în cuantum total de 3.381.535 lei de la societăți cu un comportament fiscal inadecvat (de tip „fantomă”), fiind astfel cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 654.497 lei, reprezentând TVA.
La aceeași dată, 29 aprilie 2011, societatea URBIS DESIGN SRL, reprezentată de inculpatul Vizitiu Sergiu Constantin, a solicitat, iar la data de 10 februarie 2012 a încheiat un contract de finanțare nerambursabilă, din fonduri europene, pentru implementarea unui proiect având același obiect, și anume construirea unei ferme de creștere a porcilor în localitatea Andrieşeni din județul Iași (pe un teren învecinat cu cel pe care și PANDORA IMPEX SRL intenționa să își construiască ferma de porci). În sprijinul cererii de finanțare au fost depuse mai multe documente/declarații ce nu reflectă realitatea, inexacte.
Prin contractul respectiv, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit se angaja să acorde societății URBIS DESIGN SRL o finanțare nerambursabilă de maxim 3.385.759 lei, echivalentul a maxim 777.799 euro.
În mod similar, ca și în primul caz, în perioada 13 aprilie – 26 aprilie 2013, societatea URBIS DESIGN SRL a simulat o procedură de selecție de oferte pentru alegerea unei firme căreia urma să îi atribuie contractul de execuție a fermei de creștere a porcilor. În cadrul acestei proceduri, formal au fost depuse 3 (trei) oferte. Aceste oferte au întocmite, cu știința reprezentantului de drept al URBIS DESIGN SRL, inculpata Rabei Maria Monica, într-o manieră frauduloasă, astfel încât fie declarată câștigătoare o anumită firmă.
În virtutea contractului, firma „selectată“ se angaja față de societatea URBIS DESIGN SRL să execute lucrări pentru proiectul de construire a fermei de porci, în schimbul sumei de 5.239.805,18 lei, fără TVA.
Anterior, într-o manieră frauduloasă similară, în perioada 27 iunie – 10 iulie 2012, societatea URBIS DESIGN SRL simulase o altă „selecție de oferte” prin care atribuise unei alte firme contractul de consultanță pentru managementul investiției, în valoare de 187.000 lei, fără TVA. De remarcat că firma „selectată” pentru consultanță de URBIS DESIGN SRL este aceeași cu cea aleasă de PANDORA IMPEX SRL, iar contractul de consultanță are exact aceeași valoare.
Cererile de plată s-au bazat pe aceste documente care justificau o corectitudine doar aparentă, precum și pe alte acte neconforme realității, inexacte.
După depunerea cererilor de plată, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a decontat în beneficiul societății URBIS DESIGN SRL, în condițiile descrise mai sus, cheltuieli în sumă totală de 3.345.105,58 lei, în 5 tranșe.
Cât privește societatea câștigătoare a „procedurii de selecție de oferte” organizată pentru atribuirea contractului de execuție lucrări, societatea REAL TRADE SRL, a reieșit că, în perioada iulie 2013 – iunie 2014, aceasta, în mod repetat, a declarat, prin intermediul administratorului, inculpatul PÂNZARU COSTEL, achiziții fictive de bunuri și/sau servicii în cuantum total de 794.468 lei de la o societate cu un comportament fiscal inadecvat (de tip „fantomă”), fiind cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 153.768 lei, reprezentând TVA.
Raportat la infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene reținute în cauză, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta Agenție de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală Și Pescuit) s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal astfel:
- cu suma de 3.383.047,74 lei pentru contractul de finanțare având ca beneficiar PANDORA IMPEX SRL;
- cu suma de 3.345.105,58 lei pentru contractul de finanțare având ca beneficiar URBIS DESIGN SRL.
În ceea ce privește infracțiunile de evaziune fiscală reținute în cauză, Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 808.265,75 lei.
În cauză a fost instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri imobile aparținând inculpatelor PANDORA IMPEX SRL și URBIS DESIGN SRL.
Dosarul s-a constituit pe baza sesizărilor depuse de Departamentul pentru Lupta Antifraudă (D.L.A.F.) și de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.).
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

"Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.", precizează procurorii DNA.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii