DNA Marius Diaconescu, fost judecător la Tribunalul Dolj, trimis în judecată pentru luare de mită
DNA: Marius Diaconescu, fost judecător la Tribunalul Dolj, trimis în judecată pentru luare de mită
31 Jul, 2014 12:33
ZIUA de Constanta
1253
Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, (aflat în executarea unei pedepse privative de libertate) a inculpatului Diaconescu Marius Bogdan, judecător la Secția Penală a Tribunalului Dolj, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut infracţiunea de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2007-2009, inculpatul Diaconescu Marius Bogdan, în calitate de judecător la Secția Penală a Tribunalului Dolj și președinte al completului de judecată învestit cu soluționarea unui dosarul penal, a pretins și primit de la 2 inculpați, în mod repetat, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, direct și indirect, pentru sine și pentru alții, bani și alte foloase care nu i se cuveneau.
Concret, sumele de bani și foloasele respective au fost primite pentru a îndeplini favorabil, celor 2 inculpați din cauza penală pe care o avea spre soluționare, unele acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu:
- de a înlocui sau revoca măsurile preventive luate împotriva acestora;
- de a dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor firmelor în care aveau interese;
- de a le aplica o pedeapsă cât mai blândă, eventual cu suspendarea executării pedepsei;
Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:
În luna ianuarie 2007, prin intermediul unui martor denunțător, inculpatul Diaconescu Marius Bogdan a pretins de la 2 denunțători suma de 20.000 de euro pentru a înlocui sau revoca măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în executarea căreia se aflau.
Din suma pretinsă, prin intermediul aceleiași persoane, inculpatul a primit suma de 15.000 de euro cu câteva zile înainte de termenul de judecată din 17.01.2007, când judecătorul a dispus înlocuirea acestei măsuri preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În perioada aprilie 2007-mai 2008, inculpatul Diaconescu Marius Bogdan a pretins și primit de la aceiași denunțători, direct sau prin același intermediar, pentru sine și persoane din anturajul său bunuri (alimente, băuturi, haine) și finanțarea unor servicii (transport, hoteliere), în valoare totală de 45.000 de euro și 4.000 lei.
În primăvara anului 2007 a acceptat și promisiunea remiterii sumei de 50.000 de euro pentru a dispune ridicarea sechestrului asigurător, instituit asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțineau unor societăți comerciale.
Această sumă de bani nu a fost remisă întrucât nici una din hotărârile pronunțate de inculpat, prin care a ridicat măsurile asigurătorii la datele de 20.06.2007, 19.09.2007, 23.01.2008 și 16.04.2008, nu a rămas definitivă, fiind desființate de Curtea de Apel Craiova.
În luna ianuarie 2009, inculpatul Diaconescu Marius Bogdan a pretins de la aceiași denunțători suma de 200.000 euro în scopul de a pronunța pe fondul cauzei o hotărâre favorabilă acestora.
Suma pretinsă nu a fost remisă respectiv primită, cauza fiind soluționată pe fond de un alt judecător.
În concluzie, inculpatul Diaconescu Marius Bogdan a pretins de la martorii denunțători în scopul menționat mai sus suma totală de 270.000 euro, din care a primit efectiv 15.000 euro și a pretins și primit de la aceiași denunțători bunuri și servicii în valoare totală de 45.000 euro și 4.000 lei.
În cauză, procurorii au dispus indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru asigurător, până la concurența sumei de 60.000 de euro și 4.000 lei, asupra unui imobil situat în orașul Balș, județul Olt, aflat în proprietatea inculpatului Diaconescu Marius Bogdan.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Craiova cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii