DNA va contopi dosarele penale ale lui Viorel Hrebenciuc
DNA va contopi dosarele penale ale lui Viorel Hrebenciuc
28 Oct, 2014 13:38
ZIUA de Constanta
1867
Marime text
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a decis conexarea celor două dosare ale lui Viorel Hrebenciuc, respectiv cel privind retrocedările ilegale şi cel în care este urmărit penal alături de parlamentarul Dan Şova, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. În dosarul în care este cercetat alături de Dan Şova, fapta reţinută în sarcina lui Viorel Hrebenciuc ar fi fost comisă, potrivit procurorilor DNA, după ce a fost pus în acuzare în dosarul retrocedărilor.
Viorel Hrebenciuc este urmărit penal în dosarul retrocedărilor pentru "săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență şi instigare la folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite", se arată într-un comunicat DNA.
Viorel Hrebenciuc, fost deputat PSD şi fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, este urmărit penal într-un dosar alături de colegul lui de partid Dan Şova, fiind cercetat pentru instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă.
Potrivit procurorilor DNA, Viorel Hrebenciuc ar fi întreprins demersuri pentru a obţine informaţii cu privire la anchetele penale derulate la nivelul DNA faţă de persoana sa, promiţând în schimb că va determina diverşi funcţionari publici, asupra cărora are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, în aşa fel încât să obţină pentru persoanele care îl ajută cu astfel de informaţii diverse foloase necuvenite.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii