Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:46 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi morţi, doi răniţi grav ADRIAN IOVAN A MURIT. O femeie, medic rezident, decedată după tragedia aviatică din Apuseni

ro

21 Jan, 2014 00:15 2415 Marime text
ADRIAN IOVAN A MURIT după ce a fost inconştient timp de câteva ore, a declarat la România TV un localnic care a reuşit să ajungă până la locul în care un avion s-a prăbuşit.
De asemenea, o a doua persoană a murit. Surse din cadrul salvatorilor au declarat că este vorba de medicul rezident.
Un localnic dintre cei care au luat parte la operaţiunea de salvare după accidentul aviatic din Munţii Apuseni a declarat într-o intervenţie la România TV că pilotul Adrian Iovan a murit.
Coordonatorul Programului Naţional de Transplant, Victor Zota, a declarat luni seară, că medicul rezident care se afla în avionul prăbuşit în munţii Apuseni a decedat, potrivit Agerpres.
'Colega rezident nu a supravieţuit. Nu a supravieţuit în urma resuscitării. Nu avea voie o echipă de profesionişti să apeleze la voluntari. Ar fi trebuit să fie găsiţi în aproximativ o oră', a spus Zota.
El a adăugat că a vorbit de cel puţin şase ori cu medicul Zamfir de la Institutul Clinic Fundeni care s-a aflat în avion.
Un avion cu personal medical la bord s-a prăbşit, luni după-amiază, la limita judeţului Cluj cu Alba, în apropierea localităţii Fântânele, într-o zonă greu accesibilă, potrivit România TV. În aeronava care a decolat de pe Aeroportul Băneasa spre Oradea se aflau mai multe cadre medicale. Avionul era pilotat de Adrian Iovan, fostul soţ al creatoarei de modă Romaniţa Iovan.
Avionul a decolat de pe Aeroportul Băneasa din Bucureşti în jurul orei 13.30 şi se îndrepta spre Oradea. La bord erau patru medici şi un medic rezident care mergeau să recolteze organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală. Incidentul aviatic a fost anunţat la serviciul unic de urgenţă 112, la ora 16.16, de către o persoană care se afla în avion. Bărbatul a anunţat că avionul s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă şi că sunt persoane rănite.
Forţe impresionante s-au mobilizat imediat pentru găsirea victimelor. Salvatorii au fost nevoiţi să pornească pe jos în căutarea victimelor. Au scotocit fiecare metru de munte, conştienţi că starea răniţilor se agravează. Echipaje SMURD, ambulanţe, jandarmi şi salvamontişti din patru judeţe au plecat spre locul în care a căzut avionul.
ADRIAN IOVAN, cinci ore încarcerat
Salvatorii au ajuns la victime după mai bine de cinci ore. A fost prea târziu pentru pilotul Adrian Iovan.
O echipă de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică se va deplasa la locul accidentului aviatic produs luni, la limita județelor Cluj și Alba, în vederea acordării de sprijin în cercetarea locului faptei. Echipa este formată din experți în accidente aviatice, fiind condusă de directorul I.N.C. – I.G.P.R.. Ofițerii specialiști vor efectua cercetarea la fața locului, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia.
Pilotul Adrian Iovan avea o experienţă de peste 16.000 de ore de zbor şi licenţele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor. Iovan avea 55 de ani şi o carieră de aproape 40 de ani ca pilot la Tarom şi BlueAir. După pensionare, el le preda studenţilor din anii terminali ai Şcolii de Piloţi şi pilota avioane de mici dimensiuni.



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii