Dosarul ”Cutezătorii”. Dinu Pescariu a scapăt de controlul judiciar
Dosarul ”Cutezătorii”. Dinu Pescariu a scapăt de controlul judiciar
19 Oct, 2017 22:35
ZIUA de Constanta
1431
Marime text
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi o plângere formulată de fostul jucător de tenis Dinu Pescariu și a revocat controlul judiciar pe care acesta îl avea în dosarul privind preluarea Bazei Sportive "Cutezătorii".
Decizia instanței este definitivă, informează România TV.
Dinu Pescariu este cercetat de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu iar fostul secretar de stat Mihnea Costoiu este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Potrivit DNA, dosarul are ca obiect modalitatea încheierii actului adițional din 23 iunie 2009, act prin care s-a prelungit cu 25 de ani contractul de închiriere potrivit căruia Baza Sportivă "Cutezătorii" din București, constând în construcții și teren în suprafață de 5,7 hectare, a fost dată în folosința Fundației Dinu Pescariu.
Prejudiciul estimat, stabilit în urma cercetărilor, cauzat ministerului, pe perioada 2009-prezent este de aproximativ 93.481.200 euro, reprezintă diferența dintre sumele pe care Fundația Dinu Pescariu ar fi trebuit să le plăteasca MEN în urma exploatării construcțiilor și terenului din Baza Cutezătorii pentru perioada iunie 2009 – prezent și chiria plătită efectiv, respectiv 9.000 euro lunar.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii