Dotarea imobilielor cu instalaţii de încălzire se declară la SPIT

18 Aug, 2014 10:03
ZIUA de Constanta
2625
Marime text
Proprietarii de clădiri au obligaţia declarării dotării imobilelor cu instalaţii de încălzire la Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa.
Obligativitatea revine acelor proprietari de case şi vile care îşi dotează imobilele cu instalaţii de încălzire, constituite din conducte şi radiatoare-calorifere, indiferent de tipul acestora, de tipul agentului termic sau a tipului de combustibil folosit, transmit reprezentanţii SPIT.
Astfel, în termen de 30 de zile de la data procesului verbal de punere în funcţiune al centralei termice, contribuabilii trebuie să depună la orice ghişeu SPIT declaraţii rectificative.
În cazul unei clădiri, situate în zona A, cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic care este dotată cumulativ cu cele patru instalaţii, valoarea impozabilă este de 1.122 lei/mp iar dacă nu este dotată cu aceste instalaţii, valoarea impozabilă este de 665 lei/mp.
Depăşirea termenului legal pentru depunerea declaraţiei fiscale se sancţionează cu amendă de la 70 lei la 279 lei, cu posibilitatea achitării în 48 de ore a jumătate din valoarea minimă, conform Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Pe lângă sancţiunea amintită, contribuabilul va suporta şi contravaloarea impozitului recalculat pentru toată perioada în care clădirea a fost dotată cu cele patru tipuri de utilităţi precum şi majorările de întârziere calculate conform legistaţiei în vigoiare, aplicate sumei restante.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii