Două funcţionare de la Direcţia de Finanţe Publice sunt trimise în judecată pentru abuz în serviciu

26 May, 2016 20:46
ZIUA de Constanta
1708
Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatelor
FIANU IVERICA și MĂLUREANU ALINA ANDREEA, funcționare cu atribuții de control în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice (D.G.F.P.) Argeș, la data faptei, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
ROMANESCU DOINIŢA, administrator al unei societăți comerciale, la data faptei, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în cursul lunii noiembrie 2012, inculpata Romanescu Doinița a pretins de la reprezentantul unei firme (denunțător în cauză) o sumă de bani, pentru a o da cu titlu de mită inculpatelor Fianu Iverica și Mălureanu Alina Andreea, astfel încât acestea să întocmească un raport de inspecție fiscală favorabil în contextul unui control de specialitate la firma denunțătorului.
La data de 23 noiembrie 2012, după primirea sumei respective de la inculpata Romanescu Doinița, inculpatele Fianu Iverica și Mălureanu Alina Andreea nu și-au îndeplinit sarcinile de serviciu prevăzute în fișa postului și normele legale, în sensul că nu au stabilit în mod legal baza de impunere a societății controlate, deși au constatat sume suplimentare aferente bazei de impunere declarate de contribuabil, situaţie care genera obligații fiscale suplimentare de 43.716 lei (reprezentând TVA și impozit pe profit suplimentare), nu le-a reținut în sarcina societății controlate, producând astfel o pagubă bugetului de stat și un folos necuvenit în același cuantum pentru societatea respectivă.
Agenția Națională de Administrare Fiscală – D.G.F.P. Ploiești – A.J.F.P. Argeș s-a constituit parte civilă în cauză, față de inculpatele Fianu Iverica și Mălureanu Alina Andreea, cu suma totală de 67.610 lei.
În cauză, a fost luată măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor Fianu Iverica și Romanescu Doinița, pentru recuperarea prejudiciului de 43.716 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Argeș, cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
Cele trei inculpate mai fost trimise în judecată pentru fapte de corupție de către D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești la data de 14 decembrie 2012 (vezi comunicat 929/VIII/3 din 14 decembrie 2012), prezentul dosar fiind format ca urmare a disjungerii faptelor menționate în cuprinsul comunicatului.
În primul dosar, cele trei persoane au fost condamnate definitiv la închisoare cu suspendarea executării pedepsei de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii