Două victime Autocar plecat din Constanţa, răsturnat lângă Deva
Două victime: Autocar plecat din Constanţa, răsturnat lângă Deva
17 Oct, 2013 02:08
ZIUA de Constanta
2553
Marime text
Un autocar în care se aflau 23 de persoane care mergeau de la Constanţa spre Belgia s-a răsturnat, miercuri după-amiază, într-un şanţ de pe marginea Drumului Naţional 7, între Orăştie şi Deva, două persoane fiind rănite uşor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu, accidentul a avut loc în zona localităţii Turmaş. "Şoferul autocarului a declarat că a fost depăşit de un autoturism şi a frânat, autocarul răsturnându-se pe o parte, în afara şoselei. Toţi pasagerii au ieşit singuri din autocar, la faţa locului ajungând ambulanţe care au acordat ajutor pentru două persoane care au suferit doar excoriaţii şi au refuzat să fie transportate la spital, preferând să îşi continue drumul împreună cu ceilalţi pasageri. Toţi au fost preluaţi de un alt autocar şi şi-au continuat drumul", a spus Niţu.
Potrivit unui comunicat al companiei Eurolines România, autocarul făcea cursa de linie regulată Bucureşti – Antwerpen, iar "incidentul s-a produs pe fondul unui carosabil umed, în timp ce un autoturism a depăşit autocarul printr-o manevră bruscă, revenind pe sensul de mers şi semnalizând schimbarea direcţiei de mers către stânga".
Sursa: mediafax.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii