Dragnea despre scrisoarea celor șase ambasadori „Ne uităm cu foarte mare atenție și cu foarte multă preocupare”
Dragnea despre scrisoarea celor șase ambasadori: „Ne uităm cu foarte mare atenție și cu foarte multă preocupare”
02 Feb, 2017 20:30
ZIUA de Constanta
1837
Marime text
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al social-democraților, a declarat astăzi că privește „cu foarte mare atenție și cu foarte mare preocupare" declarația comună a ambasadorilor din Belgia, Canada, Franța, Germania, Olanda și Statele Unite față de modificarea Codurilor penale, argumentând pe marginea acesteia că este necesară punerea în acord a legislației cu deciziile CCR privind abuzul în serviciu.
„Ne uităm cu foarte mare atenție și cu foarte multă preocupare la toate aceste declarații, dar eu nu vreau să pierdem din vedere fondul discuției, fondul temei și anume punerea în lege a unei decizii a Curții Constituționale", a declarat Dragnea într-o conferință de presă susținută la Palatul Parlamentului.
Potrivit acestuia, în țările pe care le reprezintă cei șase ambasadori, abuzul în serviciu nici măcar nu este incriminat și și-a exprimat speranța că oficialii vor înțelege că nu este vorba de "niciun atac la adresa justiției", după ce va fi citită cu atenție ordonanța de urgență.
„Sigur că urmărim cu atenție tot ce spun acești oficiali pe care îi respectăm, dar i-am spus lui domnului ambasador Klemm (SUA — n.r.), cu foarte mare respect - eu nu cred că în vreuna din țările respective se pune problema vreodată ca vreuna dintre deciziile Curții Constituționale să nu fie respectată. În țările respective, din câte știu eu, nici măcar nu există incrimintă într-o lege penală o asemenea faptă — abuzul în serviciu, sunt chestiuni legate de conflict de muncă. Ieri am văzut ca Guvernul a trimis o scrisoare destul de explicativă către Comisia Europeană. Cred că, odată citite cu atenție și textul ordonanței, și motivarea Curții, încet-încet, acești oficiali, la care ne uităm cu atenție, vor înțelege că nu este niciun atac împotriva justiției", a mai declarat președintele Camerei Deputaților.
Întrebat de ce a lipsit de la întâlnirea cu ambasadorii, premierul Sorin Grindeanu a arătat că avut „un alt program".
„La întâlnirea cu mai mulți ambasadori, o întâlnire informală, a fost prezent din partea mea, eu nemaiputând să merg, domnul ministru al Afacerilor Externe, cu care am avut o discuție înainte și care m-a reprezentat așa cum e normal. Am avut alt program împreună cu colegii din Parlament legat de ceea ce vom face zilele următoare - intră bugetul în dezbaterea Parlamentului scandețat, am înțeles și am vrut să vin să văd că s-a depus o moțiune de cenzură, sunt lucruri normale și importante pentru un guvern care trebuie să fie gestionat", a spus premierul.
Sursa foto: Facebook Liviu Dragnea

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii