Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:32 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dumitru Dedu, primarul din Mircea Vodă, a fost condamnat la 1,6 ani de închisoare

ro

20 Nov, 2013 16:46 2739 Marime text

Dumitru Dedu, primarul din Mircea Vodă, a fost condamnat de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, la 1,6 ani de închisoare. În acelaşi dosar, Cristina Căluian a fost condamnată la tot la 1 an şi 6 luni de închisoare. Cele două pedepse au fost suspendate condiţionat. Dedu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, el fiind suspectat de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în forma tentativei. Căluian, secretarul primăriei conduse de Dumitru Dedu, a fost acuzată, printre altele, de fals material în înscrisuri oficiale, în formă agravată, şi fals intelectual.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii