Vâlcea Elevul agresor a fost reținut pentru 24 de ore
Vâlcea: Elevul agresor a fost reținut pentru 24 de ore
26 Oct, 2016 18:00
ZIUA de Constanta
1581
Marime text
Elevul agresor care și-a înjunghiat, în această dimineaţă, un coleg, pe holul Liceului Tehnologic "General Magheru" a fost reținut pentru 24 de ore, a declarant purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu, potrivit Agerpres.
Suspectul cercetat astfel pentru tentativă de omor urmează a fi prezentat joi în fața magistraților Tribunalului Vâlcea cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Un elev de 17 ani a fost înjunghiat cu un cuțit, în această dimineață, la Liceul Tehnologic "General Magheru" din municipiul Râmnicu Vâlcea, în urma unei altercații pe care a avut-o cu un coleg.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Isabella Ioniță, atacatorul, Masanga Georgică Florin, "suferea de epilepsie și se afla în atenția organelor de poliție pentru nenumărate ieșiri violente''.
''Elevul aflat în anul I profesională l-a înjunghiat pe holul școlii pe Vasile Alexandru elev, tot în cadrul Liceului Tehnologic "General Magheru", motivându-și gestul ca fiind o răzbunare. Atacatorul a mai amenințat în repetate rânduri că e dispus să ucidă", a spus Ioniță. Cel rănit a fost stabilizat și a fost transportat cu un echipaj SMURD la o clinică din București.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii