Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:40 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evz.ro Ipocrizia lui Voiculescu. Felix o lingușește pe judecătoarea Bogdan, dar o sapă la Curtea Supremă

ro

09 Jul, 2014 10:39 1242 Marime text
Patronul Antenelor, una zice și alta face, scrie evz.ro. În public, el are o atitudine umilă și laudativă la adresa judecătoarei Camelia Bogdan. În schimb, avocații săi fac tot ce este posibil pentru a scăpa de judecata acesteia.

Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu (67 de ani), va afla pe 11 iulie dacă va reuși să mute de la Curtea de Apel București judecarea dosarului Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Iniţial, Curtea Supremă stabilise pentru 24 septembrie judecarea cererii de strămutare, însă data a fost schimbată la cererea avocaţilor lui Voiculescu. Este vorba de procesul în care Voiculescu contestă condamnarea la 5 ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Procurorii DNA cer 12 ani de închisoare.
 
Avocaţii lui Voiculescu au formulat cererea de strămutare a dosarului ICA după ce, la termenul din 1 iulie al procesului, au sesizat faptul că noul președinte al completului de judecată, magistratul Camelia Bogdan, nu este imparțial. Judecătoarea a respins atunci opt excepţii procedurale și două cereri de recuzare și a decis extinderea sechestrului asigurator pe imobile și acțiuni.
 
În mod suprinzător, Voiculescu a declarat de fiecare dată când a venit în instanţă că este mulțumit de judecătoarea Camelia Bogdan. „Este foarte bine,” spunea acesta după ședinţa din 1 iulie. El a explicat că a citit CV-ul Cameliei Bogdan, „și am văzut că e specializată în spălarea banilor, va fi în măsură să afle cum mi-am spălat banii cu banii proprii”. De altfel, la termenul din 7 iulie, când a fost audiat, mogulul a citat chiar dintr-o lucrare a Cameliei Bogdan. Dacă cererea de strămutare a lui Voiculescu va fi admisă, dosarul va fi mutat la o Curte de Apel din apropierea Capitalei. Tribunalul București se va pronunţa mâine pe cererea lui Voiculescu de ridicare a măsurii controlului judiciar luate de procurori în ancheta în care este acuzat de șapte infracțiuni de șantaj.
 
Sursa: evz.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii