Evz.ro Radu Mazăre, atac dur la adresa DNA-„După alegeri se schimbă sistemul, nu o să mai fie slugile astea la buton”
Evz.ro: Radu Mazăre, atac dur la adresa DNA-„După alegeri se schimbă sistemul, nu o să mai fie slugile astea
10 Oct, 2014 16:58
ZIUA de Constanta
4234
Marime text



Primarul Constanţei, Radu Mazăre, susţine că a ajuns „o victimă a statului român” din cauza procurorilor DNA care „în obsesia lor de a mă prinde cu ceva” ar fi ajuns să îl ancheteze, în paralel, pentru aceeaşi faptă. „Sunt anchetat pentru vânzarea unui teren din zona Cazino Mamaia, de doi procurori de la DNA. Unul, de la Bucureşti, spune că nu aveam voie să vând , celălalt, de la Constanţa, spune că aveam voie să vând. Unul spune că terenul valora 15 milioane de euro, altul spune că valora 5 milioane euro. Şi eu mă apăr în amândouă . Într-unul sunt trimis în instanţă (de şase ani), în altul sunt pus sub urmărire penală”.
Radu Mazăre face plângere la CEDO
Surse judiciare au declarat, însă, pentru EVZ, că în dosarul nou de la Constanţa, Radu Mazăre este cercetat pentru săvârşirea unor fapte asimilate unor infracţiuni de corupţie, singura care se poate pronunţa, în final, fiind instanţa. Iar dosarul „Retrocedărilor ilegale”, numai e din 2008 pe masa procurorilor DNA Bucureşti. Radu Mazăre este judecat, alături de alţi 36 de inculpaţi, la Curtea de Apel Bucureşti, fiind deja la 59 a înfăţişare, pentru retrocedarea ilegală a peste 100 hectare de teren, nu numai pe cel din zona Cazino Mamaia. Cu toate astea, Radu Mazăre, care crede că „este o situaţie aparte”, va face plângere la CEDO şi „s-ar putea să fie admisibilă”.
Citește continuarea pe evz.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii