Exit-poll la alegerile parlamentare din Ucraina Victorie a partidelor prooccidentale
Exit-poll la alegerile parlamentare din Ucraina: Victorie a partidelor prooccidentale
26 Oct, 2014 21:10
ZIUA de Constanta
1776
Marime text
Blocul Poroșenko a obținut 23% din voturi în alegerile parlamentare desfășurate duminică în Ucraina, iar Blocul de Opoziție (aliații fostului președinte Viktor Ianukovici) 7,6%, depășind astfel pragul minim necesar pentru accederea în parlament, relevă primele sondaje la ieșirea de la vot (exit-polls), transmit AFP și Reuters, preluate de Agerpres.
Frontul Național, al premierului ucrainean Arseni Iațeniuk, a obținut 21,3% din sufragii, iar pe poziția a treia s-a plasat mișcarea Samopomich, cu 13,2% din voturi, conform anchetelor sociologice realizate de trei institute de sondarea opiniei publice la ieșirea de la vot.
În parlament vor mai intra formațiunea fostului premier Iulia Timoșenko, partidul naționalist Svoboda și Partidul Radical, al politicianului populist Oleh Liașko, fiecare obținând în jur de 6% din voturi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii