Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:11 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Familii evacuate după ce peretele unei clădiri vechi de 100 de ani s-a prăbuşit (video)

ro

20 Nov, 2016 08:19 1723 Marime text
Peretele unei clădiri aflate în proprietatea Primăriei Suceava unde sunt amenajate locuinţe sociale în care stăteau trei familii s-a prăbuşit ieri după amiază, fără ca vreo persoană să fie rănită, iar persoanele sinistrate au fost evacuate şi transportate la un adăpost de noapte.
 
Potrivit ISU Suceava, un perete din lateralul unei clădiri vechi de 100 de ani, cu o suprafaţă de 320 de metri pătraţi, situată în municipiul Suceava, pe strada 22 Decembrie, în cartierul Burdujeni, s-a prăbuşit ieri după amiază.
 
Sursa citată menţionează că în lateralul opus zidului prăbuşit sunt amenajate locuinţe sociale, formate din trei camere, pe o suprafaţă de 120 de metri pătraţi, iar restul de 200 de metri pătraţi este spaţiu dezafectat.
 
În locuinţele sociale, domiciliau trei familii, cu 13 persoane, din care şapte adulţi şi şase minori, iar în urma incidentului nicio persoană nu a fost rănită, transmite România Tv.
 
Specialişti ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina" al judeţului Suceava şi ai Primăriei municipiului Suceava au constatat că această clădire nu este sigură şi au decis evacuarea celor 13 persoane, care au fost transportate la adăpostul de noapte „Sfânta Vineri", al asociaţiei „Lumină Lină", din municipiul Suceava.
 
sursa foto + video: suceavanews.ro


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii