Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:43 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SmartPlate Farfuria conectată, va revoluționa regimurile alimentare

ro

14 May, 2015 16:21 1184 Marime text

 

SmartPlate, o farfurie inteligentă aflată în curs de dezvoltare, îi scutește pe utilizatori să mai numere caloriile, analizează viteza cu care mănâncă și poate detecta dacă depășesc limitele calorice recomandate, relatează futura-sciences.com, potrivit Agerpres.


Ea poate recunoaște alimentele și evalua respectarea unui regim adaptat la nevoile fiecăruia. Farfuria identifică alimentele, le cântărește și numără caloriile. Conectată, ea funcționează datorită unei aplicații pe smartphone.

În contextul în care Organizația Mondială a Sănătății (OMS) amintește că obezitatea este o adevărată problemă pentru sănătatea publică, SmartPlate este prima farfurie inteligentă și conectată care identifică, analizează și evaluează caloriile din alimente. A fost deja creat un prototip, dar pentru invenția lui Anthony Ortiz din Philadelphia (Statele Unite) se caută în prezent fonduri pe platforma de finanțare participativă Kickstarter în vederea fabricării ei la scară mare. Din cei 100.000 de dolari pe care inventatorul speră să îi strângă, până acum s-au adunat 30.000.

Cu ajutorul a trei mici camere va fi identificat fiecare aliment pus în farfurie. Echipată cu captatori, farfuria va cântări hrana, iar precizia ei este impresionantă: poate face diferența între pastele făinoase albe și cele cu grâu complet, de exemplu. SmartPlate poate da sfaturi și trimite notificări utilizatorului dacă mâncarea este în cantitate prea mare sau dacă utilizatorul mănâncă prea repede.

SmartPlate se prezintă sub forma unei farfurii clasice, însă împărțită în trei sectoare, fiecare dotat cu un captator foto. Conectată la internet de pe un smartphone Android sau iOS printr-o aplicație specifică și gratuită, ea pune la dispoziție informații legate de nutriție pe care le ia din diferite baze de date alimentare. Informațiile sunt trimise în Cloud, înapoindu-se la utilizator sub formă de alerte, de exemplu dacă este depășită limita calorică recomandată. Farfuria poate fi pusă la cuptorul cu microunde. Personalizată și utilă tuturor celor care vor să piardă din greutate și să mănânce sănătos, ea oferă sfaturi dietetice și permite adaptarea alimentației în funcție de obiectivele indicate de utilizator. Este recomandată și sportivilor și se poate combina cu alte aplicații.

Creatorul SmartPlate, Anthony Ortiz, speră să o poată comercializa din vara anului viitor. Prețul inițial ar fi fost de 200 de dolari, însă, datorită campaniei actuale, el va fi de 99 de dolari.



Sursa: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii