Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:29 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FashionTV România și Primăria Municipiului Constanța au marcat deschiderea sezonului estival 2014

ro

02 May, 2014 17:32 4008 Marime text
FashionTV România și Primăria Municipiului Constanța au marcat deschiderea sezonului estival 2014 pe litoralul românesc și debutul unei noi ediții a Fashion Summer Festival Mamaia printr-un spectacol organizat în Club Bellagio din Mamaia.

Evenimentul a inclus lansarea noii piese de promovare a stațiunii Mamaia, intitulată A lu’ Mamaia, o producție HaHaHa Productions, interpretată de Delia și Speak. În cadrul spectacolului, Delia a fost invitată pe scenă de primarul Constanței, Radu Mazăre, și a interpretat piesa care în scurt timp va deveni hit.

Printre surprizele de care a avut parte publicul prezent în Club Bellagio s-au numărat și o prezentare a designerului Cătălin Botezatu, dar și prezența pe scenă a solistei Anja J, DJ, model și reprezentant al postului FashionTV. Anja J a venit special la Mamaia pentru a participa la deschiderea seriei de evenimente ale FashionTV și Primăriei Constanța, dar și pentru a filma imagini pentru noul său videoclip la piesa Trillionaire. Clipul va rula pe postul FashionTV și va include imagini din Paris, Saint Tropez, Miami și, bineînțeles, Mamaia!
Unul dintre cele mai mari avantaje oferite de FashionTV este posibilitatea de a transmite mesaje pozitive despre turismul românesc în cel mai scurt timp, în toate colțurile lumii.

FashionTV a împlinit anul acesta 17 ani de realizări de extraordinare, 17 ani de când postul este prezent la cele mai importante și exclusiviste evenimente din lume – Premiile Oscar, Fashion Week-uri, Grand Prix-uri. Și în acest an, FashionTV se va implica în promovarea turismului de pe litoralul românesc în cele 193 de țări în care transmite, dar și în mediul online, unde FashionTV ocupă locul al II-lea între canalele tv globale de new media.
Așadar, turismul românesc și în special stațiunea Mamaia vor fi promovate și în acest an printr-o serie de spectacole de excepție: Caravana Turismului, prezența la Festivalul de Film de la Cannes 2014, Carnavalul Mamaia, Fashion Summer Festival.

În documentul .pdf atașat, veți găsi o prezentare a evenimentelor de promovare a turismului românesc care vor fi organizate de FashionTV în acest sezon estival. Cu mențiunea că a intervenit o schimbare: deschiderea Carnavalului Mamaia 2014 va avea loc în data de 28 iunie și nu în 5 iulie, cum a fost inițial specificat în program. Va fi o ediție cu totul specială, la care vor participa primarul Radu Mazăre, Delia și Speak.

Proiectul este realizat în colaborare cu Asociația pentru Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării.

Parteneri ai evenimentului de lansare: Hotelurile Malibu, Hawaii, Golden Tulip, Mercur Minerva, Majestic, Sulina, Ovidiu, Piccadilly, Parc, Dacia Sud, Delta, Dunarea, Doina.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii