Fostul inspector general de Inspectoratul General de Aviație și 2 adjuncți ai acestuia, aflați în centrul unei anchete au cerut să iasă la pensie
Fostul inspector general de Inspectoratul General de Aviație și 2 adjuncți ai acestuia, aflați în centrul
03 Nov, 2017 16:23
ZIUA de Constanta
2164
Marime text
După ancheta Corpului de control al ministrului la Inspectoratul General de Aviație (IGAV), finalizată în această vară cu trimiterea la Parchetul Militar a unui amplu raport, fostul inspector general și 2 adjuncți ai acestuia au solicitat încetarea raporturilor de muncă și ieșirea la pensie.
Conducerea MAI a decis ca, pentru ocuparea funcției de inspector general al IGAV, selecția să poată fi realizată dintr-un spectru mai larg de personal (navigant și nenavigant) atributul principal al funcției fiind asigurarea managementului inspectoratului.
Această decizie a fost luată pentru a evita situațiile constatate în mandatul fostei conduceri a IGAV, respectiv efectuarea unui număr important de ore de zbor în detrimentul piloților mai tineri din inspectorat. (Din verificările corpului de control rezultă că dintr-un total de 826 de zboruri tehnice efectuate la nivelul IGAv fostul inspector general a participat la 402. Pentru anumite perioade de timp anumiți piloți au înregistrat sute de ore de zbor, iar alții nu au efectuat nici măcar o oră. Diferențele sunt de la 555 de ore în cazul unora, la 55 de minute în cazul altora).
Decizia nu împiedică niciunul dintre actualii piloți ai IGAV de a participa la concursul care va fi organizat pentru ocuparea funcției de inspector general.
Pentru funcția de prim-adjunct, aceasta va putea fi ocupată numai de către un pilot.
Prin aceasta decizie, conducerea MAI se asigură că principala prioritate a viitorului inspector general al IGAV va fi gestionarea activității inspectoratului și nu a propriilor ore de zbor.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii