Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:32 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul poliţist Vasile Creţu se retrage din firma de bodiguarzi SP Guard Pro

ro

28 Sep, 2014 08:25 2706 Marime text
Vicenţiu – Traian Creţu şi Vasile Creţu, asociaţi ai Societăţii SP Guard Pro SRL, au decis în data de 25 iunie retragerea din societate a lui Vasile Creţu.

Astfel, asociat unic al societăţii devine Vincenţiu – Traian Creţu, care a preluat şi cele 10 părţi sociale în valoare de 100 de lei cesionate de Vasile Creţu.

“Eu cedentul Creţu Vasile transmit, iar eu cesionarul Creţu Vicenţiu Traian preiau împreună cu activul şi pasivul societăţii toate drepturile şi obligaţiile prezente şi viitoare ce decurg din deţinerea părţilor sociale, inclusiv achitarea tuturor datoriilor societăţii către bugetul de stat şi alte persoane fizice sau juridice, de orice natură existente şi neachitate  până la data prezentei hotărâri, atât cele evidenţiate, cât şi cele ce vor apărea ca urmare a unor acţiuni de control”, se arată în Hotărârea numărul 02/25.06.2014.

În urma cesiunii, capitalul social aparţine asociatului unic Vicenţiu-Traian Creţu, acesta fiind în cunatum de 200 de lei, fiind împărţit în 20 de părţi sociale. Participarea la beneficii şi la pierderi va fi pentru Vicenţiu-Traian Creţu de 100%.

Deciziile luate în data de 25  iunie în ceea ce priveşte societatea SP Guard Pro SRL au fost publicate joi în Monitorul Oficial al României.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii