Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:03 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul șef al Cancelariei premierului, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă

ro

25 May, 2016 15:45 1041 Marime text
În completarea comunicatului nr. 712/VIII/3 din 24 mai 2016, Biroul de Informare şi relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
 
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Braşov au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul
 
MARIAN DORIN,  fost şef al Cancelariei primului ministru, pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
         
În ordonanța procurorilor se arată că există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa (a cărei trimitere în judecată a fost mediatizată prin comunicat nr 654 din 18 mai 2016) s-a dispus citarea, pentru a fi audiat ca martor, a numitului Marian Dorin, fost şef al Cancelariei primului ministru.
 
Această citare a fost necesară în legătură cu clarificarea unor aspecte legate de activitatea desfăşurată de inculpatul  Marcovici Marius.
 
După depunerea jurământului, la data de 28.04.2016, Marian Dorin a făcut declaraţii mincinoase cu privire la faptul că Marcovici Marius Andrei a fost consilierul său personal, în perioada în care a îndeplinit funcţia de şef al cancelariei primului ministru.
 
Declaraţia mincinoasă constă în faptul că, deşi calitatea de consilier personal pe care a avut-o Marcovici Marius Andrei, în raport cu Marian Dorin, rezultă din înscrisurile de la dosar, care confirmă inclusiv faptul că încheierea contractului a fost realizată pe perioadă determinată, respectiv pe durata  exercitării funcţiei  de  şef al Cancelariei primului ministru de către suspect, acesta a negat această evidenţă.
 
În depoziţia luată sub jurământ, Marian Dorin a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea cercetărilor şi a tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată, mediatizat prin comunicatul nr 654 din 18 mai 2016.

 
Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.
 
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii