Fostul vicepreședinte al Ligii Transportatorilor din România şi hotelurile de pe litoral Ioana Călin, trimisă în judecată
Fostul vicepreședinte al Ligii Transportatorilor din România şi hotelurile de pe litoral: Ioana Călin, trimisă
07 May, 2014 12:19
ZIUA de Constanta
1869
Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei CĂLIN IOANA, fost vicepreședinte al Ligii Transportatorilor din România, în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni concurente:
- trei infracțiuni de trafic de influență;
- două infracțiuni de spălare a banilor.
În cursul anului 2008, inculpata Călin Ioana, la acel moment vicepreședinte al Ligii Transportatorilor din România, a pretins și a primit de la doi denunțători suma de 1.000.000 lei (aproximativ 225.000 euro), cu promisiunea că, prin relațiile pe care le are la Ministerul Turismului, le va facilita obținerea în concesiune, pe o perioadă de 49 ani, a unor hoteluri situate pe litoralul românesc (Hotelurile Histria din staţiunea Mamaia şi Selena din staţiunea Saturn, jud. Constanţa), și pe Valea Prahovei (Hotelul Belvedere situat pe Valea Prahovei, în zona Staţiunii Predeal, jud. Braşov).
Cu banii obținuți din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora, inculpata a cumpărat în anii 2011 și 2013, pe numele părinților săi, două imobile situate în județul Sibiu: un teren în suprafaţă de 220 m2 şi casă de locuit tip parter şi mansardă, dobândite în schimbul sumei de 200.000 lei, în comuna Șelimbăr şi un teren în suprafaţă de 234 m2 şi casă de locuit formată din parter şi mansardă, în schimbul sumei de 25.000 euro, în orașul Cisnădie.
Cercetările efectuate au evidenţiat că inculpata, în perioada 2008-2014, nu a obţinut venituri legale.
La data de 12 martie 2014 ( dată la care față de inculpată fusese pusă în mişcare acţiunea penală pentru cele două infracţiuni de trafic de influenţă comise în anul 2008), un alt denunțător a sesizat faptul că, în contextul unei întâlniri pe care a avut-o cu inculpata Călin Ioana în aceeași zi, aceasta din urmă i-a promis că, în baza relațiilor pe care le are la nivelul autorităților locale și la nivelul guvernului, firma denunțătorului va câștiga o licitație privind o lucrare de extindere a rețelei de canalizare și colectare în orașele Azuga, Bușteni și Sinaia, din jud. Prahova, al cărei beneficiar este Hidro-Prahova SA.
Pentru acest „serviciu” inculpata i-a pretins denunțătorului un procent de 2% din suma de 55.242.226 lei (valoarea lucrării), reprezentând aproximativ 1.110.000 lei, din care, în câteva zile, trebuia să-i achite un avans, în valoare de 15.000 euro, în următoarea modalitate: 7.500 euro în numerar și 7.500 euro prin transfer bancar în ziua achitării celor în numerar. La data de 21 martie 2014, la insistențele inculpatei, pentru primirea unui avans din suma totală pretinsă anterior, denunțătorul s-a întâlnit cu aceasta într-un restaurant din jud. Brașov. De aici, cei doi s-au deplasat la un birou notarial din jud. Brașov unde, în contextul întocmirii unui act fictiv de împrumut, inculpata Călin Ioana a primit de la denunțător suma de 7.500 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În cauză s-a dispus sechestru asigurător asupra imobilului în care locuieşte inculpata, situat în situat în oraşul Cisnădie, jud. Sibiu, compus din teren în suprafaţă de 234 m2 şi casă de locuit formată din parter şi mansardă, dobândit pe numele tatălui inculpatei. La instrumentarea cauzei, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii