Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:40 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Funcţionar din Primăria municipiului Constanţa trimis în judecată pentru trafic de influenţă

ro

25 Oct, 2013 17:24 2310 Marime text


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciu Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MILITARU ANDREI CRISTIAN, funcţionar public cu funcţie de conducere şi control – Şef al Serviciului activitate comercială al Direcţiei Poliţiei Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada iulie 2013 – 2 septembrie 2013, inculpatul Militaru Andrei Cristian, funcţionar public cu funcţie de conducere şi control – Şef al Serviciului activitate comercială al Direcţiei Poliţiei Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, a pretins de la un denunţător, reprezentant al unei societăți comerciale din Constanţa, prin intermediar, suma totală de 2.900 euro, redusă ulterior la 2.400 euro. În schimbul banilor, inculpatul a lăsat să se înțeleagă că îşi va exercita influenţa pe lângă funcţionarii publici din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa competenţi să elibereze, cu celeritate, trei autorizaţii de funcţionare pentru comerţul stradal. Autorizaţiile fuseseră solicitate de denunţător pentru locaţii situate pe domeniul public al Municipiului Constanţa.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalul Constanța.

Facem precizarea că această o etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii