Gata, începe şcoala! Recomandările Poliţiei pentru părinţi şi copii
Gata, începe şcoala! Recomandările Poliţiei pentru părinţi şi copii
10 Sep, 2016 16:59
ZIUA de Constanta
1658
Marime text



Ce cred copiii despre şcoală?
Cu ce gânduri pornesc în fiecare zi spre şcoală?
Cât de activi sunt la ore?
Ce fac şi unde merg atunci când se termină orele?
„Este important să ştiţi ce se petrece în sufletul lor, cum le puteţi fi alături, cum îi puteţi ajuta, prin colaborarea cu cadrele didactice sau direct, în relaţie cu ei. Verificaţi de câţi bani de buzunar dispune copilul dumneavoastră şi cum îi cheltuieşte”, transmit poliţiştii.
„Învăţaţi-l să nu primească daruri de la persoane necunoscute şi nici să nu dea relaţii despre programul dumneavoastră de lucru. Distribuiţi copiilor sarcini clare în desfăşurarea vieţii de familie, care să le dezvolte simţul responsabilităţii şi al utilităţii, fără a exagera însă”, mai transmit aceştia.
Iată şi alte sfaturi:
- Învăţaţi-i pe cei mici să circule numai pe trotuare, să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice, ci doar în locurile special amenajate, în parcuri, grădiniţe, pe terenurile de sport şi întotdeauna sub supravegherea unui adult!
- Învăţându-i pe copii să circule corect, îi puteţi feri de necazuri şi vă puteţi bucura de farmecul zâmbetului lor şi de liniştea familiei!
- Părinţii şi bunicii elevilor trebuie să conştientizeze că au rol major în promovarea valorilor, în formarea personalităţii copiilor, dar şi în protejarea lor de anturaje vulnerabile şi de unele influenţe negative ale Internetului.
Atenţie, copii!
- Evitaţi să urcaţi cu ghiozdanele în spate în mijloacele de transport în comun, deoarece puteţi fi prinşi de uşile acestora!
- Deplasaţi-vă numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, numai pe partea stângă a drumului public şi cât mai aproape de marginea carosabilului!
- Traversaţi strada numai pe „zebră” şi semnalizate cu indicatoare!
- Acolo unde sunt instalate semafoare, traversaţi numai la culoarea verde a acestora! Evitaţi să traversaţi strada în fugă!
- Aşteptaţi mijloacele de transport în comun numai pe trotuare sau refugiile special amenajate şi nu pe partea carosabilă!
- După coborârea din mijloacele de transport în comun, nu traversaţi strada prin faţa sau prin spatele acestora; Traversarea se realizează numai după plecarea lor din staţie, prin locurile special amenajate!
- Conducerea bicicletei pe drumurile publice este permisă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 14 ani şi cu respectarea prevederilor legale!
- Nu vă deplasaţi cu rolele/skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice!
- Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii