Gazele de șist, gură de oxigen pentru economie

Zăcămintele neconvenționale ar putea aduce investiții străine, mii de noi locuri de muncă și încasări mai mari la buget, ba chiar ne-ar putea transforma în exportatori de energie.
În 2008, Statele Unite își acopereau din import 13% din consumul anual de gaze naturale (care era la acel moment de circa 630 de miliarde de metri cubi, adică de aproximativ de 50 de ori mai mare decât cel al României). Pe măsură ce progresele tehnologice au permis recuperarea unor cantități tot mai mari de gaze blocate în zonele de șist, lucrurile s-au schimbat radical.
Libertate energetică
Potențialul de gaze de șist din România nu este, deocamdată, cunoscut. EIA estima existența unor rezerve de 540 de miliarde de metri cubi în Ungaria, Bulgaria și România, dar fără a preciza în ce fel sunt distribuite acestea. Luând în calcul suprafețele și structura geologică a celor trei țări, se poate presupune că între o treime și jumătate din această cantitate (res­pectiv între 180 și 270 de miliarde de metri cubi) se află pe teritoriul țării noastre.
„Pentru că nu au început explorările propriu-zise, este greu de spus un număr exact. Însă progresul din geologie și din explorările satelitare ne indică existența unor rezerve care nu pot fi trecute cu vederea. Ar trebui să aprobăm efectuarea unor cercetări detaliate, care să ne spună cu mai multă precizie cum stăm“, crede Ionuț Purică, expert independent în energie. Un lucru este sigur: cantitățile estimate ceva mai sus ar acoperi consumul intern de gaze al României pentru 15-20 de ani. Sau nivelul actual al importurilor de gaze pentru nu mai puțin de 40-60 de ani.
Erupție de avantaje
În opinia lui Ionuț Purică, un boom al gazelor de șist ar putea avea și alte efecte pozitive: „Prețul la consumatorul final ar putea scădea și am putea ajunge să exportăm diverse forme de energie. SUA, de pildă, au ajuns să vândă pe piețele externe cărbune și gaze lichefiate“. Nu trebuie uitat impactul asupra mediului: centralele pe bază de gaze naturale au cu 50% mai puține emisii de carbon decât cele moderne pe cărbune și cu 70% mai puține decât centralele tradiționale pe cărbune.
Nu pot fi neglijate nici investițiile care s-ar face în economie: doar explorarea ar putea însemna niște zeci de milioane de euro cheltuite în România, în timp ce, în cazul în care s-ar trece la extracție, ar putea fi vorba de costuri de milioane de euro pentru fiecare puț, de alte multe milioane de euro pentru construcția de stații de procesare și rețele de transport și, nu în ultimul rând, de apariția a numeroase locuri de muncă. În Statele Unite, de pildă, se estimează că industria gazelor de șist susține existența a circa 600.000 de posturi în diverse companii și instituții. Toate acestea duc, desigur, la încasări mai mari la buget, din impozite, taxe, contribuții sociale ori redevențe.
Problema este că avantajele de mai sus nu pot fi obținute dacă nu este depășită opoziția față de explorarea și exploatarea gazelor de șist ale unora dintre concetățenii noștri. Aceștia se tem, de cele mai multe ori fără a avea și argumente clare, că extracția zăcămintelor blocate în straturile de rocă prin procedeul fracturării hidraulice ar putea avea efecte negative pentru mediu. În opinia Otiliei Nuțu, „trebuie să se explice publicului riscurile reale ale exploatării unei resurse, pentru a evita pentru investitori o nouă poveste de tipul Roșia Montană, unde statul nu ia o decizie de mai bine de șase ani, iar publicul a ajuns să deteste ideea exploatării“.