Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:41 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gheorghe Nichita își exercită funcția de primar, deși se află în arest la domiciliu

ro

11 May, 2015 16:51 1213 Marime text
 
Reprezentanții municipalității ieșene au anunțat, astăzi, că primarul Gheorghe Nichita își poate exercita funcția, în condițiile în care instanța nu a stabilit restricție în acest sens, deși acesta a fost plasat în arest la domiciliu, informează Agerpres.

„Având în vedere decizia instanței care permite continuarea exercitării atribuțiilor funcției de primar, Primăria Municipiului Iași aduce la cunoștința opiniei publice faptul că lui Gheorghe Nichita îi este permisă continuarea activității de primar al Municipiului Iași, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare", a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.

Conform acestuia, viceprimarii Mihai Chirica și Gabriel Surdu, alături de funcționarii Primăriei Municipiului Iași, își vor îndeplini în continuare sarcinile de serviciu în conformitate cu fișa postului, respectiv vor duce la îndeplinire sarcinile conform atribuțiilor funcțiilor publice ocupate în cadrul organigramei Primăriei Municipiului Iași.



Sursa: Agerpres
Sursa foto: romanialibera.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii