Guvernul a publicat lista debitorilor RA-APPS. 11 partide au datorii mari!

30 Jul, 2016 00:09
ZIUA de Constanta
2090
Marime text
Guvernul a publicat astăzi lista debitorilor Regiei Autonome Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), printre aceștia numărându-se partide, societăți comerciale, primării, asociații și fundații.
"Guvernul continuă hotărât acțiunile menite să crească transparența în sistemul public, inclusiv la nivelul companiilor și regiilor din subordine cu scopul ultim al creșterii eficienței managementului fondurilor publice. În stabilirea priorităților noastre un rol important îl au semnalele primite din partea societății civile în legătură domeniile și temele la nivelul cărora societatea percepe cea mai mare nevoie de transparență", se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC).
Astfel, pe site-ul MCPDC, a fost publicată situația debitorilor Regiei la 31.05.2016 cu încasări 18.07.2016, așa cum aceasta a fost pusă la dispoziție de către RA-APPS prin Cancelaria Prim-Ministrului.
Printre debitorii aflați în spațiu, la aceste date, se numără 11 partide, care au datorii totale de 2.278.659,61 de lei. Potrivit documentelor, cei mai mari debitori sunt Partidul Ecologist Român, cu datorii de 992.857,54 lei (în acest caz există un dosar juridic) și Partidul Național Liberal - 754.612,18 lei (declarație de angajament din 2 martie 2016, valabilă pentru februarie 2016 - ianuarie 2019, respectată).
Alte 28 de instituții de numără printre debitorii aflați în spațiul RA-APPS, având datorii totale de 996.858,05 lei. În acest caz, cel mai mare debitor este Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu datorii totale de 329.150,28 lei, fiind dispuse două somații de plată, pe 27.05.2016, respectiv 05.07.2016.
Primăriile sectoarelor 2, 3 și 4 se numără la rândul lor printre debitorii aflați în spațiul Regiei, cu datorii totale de 222.764,64 lei, relatează Agerpres.
Printre debitorii aflați în spațiul RA-APPS se află și 92 de societăți, cu datorii totale de 23.346.506,78 lei. Cel mai mare debitor dintre aceste societăți este Network Press Concept SA, cu suma de 11.401.550,66 lei, urmat de Compania Națională a Imprimeriilor Coresi — 9.376.070,52 lei, în ambele cazuri fiind deschise dosare juridice.
Între debitorii aflați în spațiul RA-APPS sunt și 35 de asociații, cu datorii totale de 2.412.560,29 lei, 31 de fundații — datorii de 1.052.730,20 lei, 7 cabinete de avocatură — cu datorii totale de 162.479,08 lei și Ambasada Elenă — 27.392,61 lei (în acest caz există un angajament de plată din 07.10.2013, valabil pe perioada septembrie 2013 — cu rata la 2 luni).
Pe de altă parte, printre debitorii plecați din spațiul RA-APPS la 31.05.2016, cu încasări la 18.07.2016, sunt 17 partide și filiale, cu datorii totale de 4.619.940,10 lei. Cei mai mari debitori în acest caz sunt PSD-Organizația Municipiului București, cu 2.004.679,97 lei (angajament de plată nerespectat și pus în executare silită), Partidul Conservator — 743.391,91 lei (convenție de eșalonare din 24.09.2014, valabilă pentru august 2014 — iulie 2016, nerespectată) și Partidul Național Liberal — 736.283,42 lei (angajament de plată din 12.05.2016, valabil pentru aprilie 2016 — martie 2019, respectat).
Printre debitorii plecați din spațiul RA-APPS se numără și 283 de societăți, cu datorii totale de 71.067.238,32 lei. Cel mai mare debitor dintre aceștia este Emico Serv SRL, cu 12.790.762,03 lei, în acest caz existând deschis un dosar juridic.
Totodată, printre debitorii plecați din spațiul RA-APPS se numără 6 instituții, cu datorii totale de 714.282,37 lei, Primăria sectorului 2 și Primăria sectorului 4, cu datorii totale de 160.627,57 lei, 14 cabinete de avocatură — datorii de 3.461.819,52 lei, 73 de asociații — datorii de 8.404.183,48 lei și 63 de fundații — cu datorii de 10.204.561,79 lei.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii