IGSU recunoaşte lipsa dotărilor În caz de seism puternic, 75% din locuitorii ţării ar fi afectaţi
IGSU recunoaşte lipsa dotărilor: În caz de seism puternic, 75% din locuitorii ţării ar fi afectaţiSpecialiştii din cadrul structurilor de intervenţie susţin că, în România, riscul de cutremur există, ţinând cont de activitatea seismică din zona Vrancea. În document se arată că, în situaţia unui seism de magnitudine mare, trei sferturi dintre locuitorii României pot fi afectaţi."România are o seismicitate ridicată, cu originea în zona Vrancea, în zonele subcarpatice şi mai puţin în părţile de nord-vest şi vest ale ţării. Edificatoare în acest sens sunt cutremurele majore care au avut loc în România şi urmările lor. Amintim cutremurul din 4 martie 1977, care a provocat 1.570 de morţi, peste 11.300 răniţi, 35.000 familii sinistrate şi 32.900 locuinţe prăbuşite sau grav avariate" - aşa începe introducerea la capitolul riscurilor naturale care pot genera dezastre în România din proiectul Strategiei de consolidare şi dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) 2016-2025, aflată în dezbatere pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
"Riscul de producere a unui cutremur major se menţine, iar în zonele care pot fi afectate de acesta locuieşte 75% din populaţia României şi există importante elemente de infrastructură critică", se notează în proiectul Strategiei.
Potrivit unei analize făcute la nivelul IGSU, salvatorii sunt vulnerabili în caz de cutremur şi este nevoie de investiţii în instruire, dar mai ales de achiziţia de echipamente necesare salvării.
În document se notează, la capitolul vulnerabilităţi, că în cadrul IGSU a fost identificată "lipsa unor stocuri de materiale şi tehnică necesare gestionării unor situaţii de urgenţă majore (ex.cutremur)".
Tot la probleme de logistică sunt trecute şi 32 de clădiri în care îşi desfăşoară activitatea pompierii şi care au risc seismic ridicat."Gradul de dotare modest sau chiar absent cu autospeciale, mijloace speciale de intervenţie şi echipamente pentru executarea unor misiuni operative: asanare pirotehnică, intervenţie CBRN, căutare-salvare urbană, căutare-salvare şi intervenţii specifice în apele teritoriale, adăpostire, înştiinţare-alarmare", este un alt aspect trecut la capitolul vulnerabilităţi.
Specialiştii IGSU susţin că este nevoie şi de intensificarea activităţilor de prevenire prin educarea populaţiei.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, declara la începutul acestui an că "se are în vedere achiziţia de tehnică pentru căutare şi salvare urbană şi dotarea specifică pentru intervenţiile la cutremure". De atlfel, prin proiectul Strategiei de consolidare a IGSU se propune atragerea de fonduri pentru astfel de investiţii.
Dacă mâine s-ar produce un cutremur major, un impact dezastruos ar avea loc în Capitală, a susţinut Raed Arafat la începutul lunii august, prezent la un post de televiziune într-o dezbatere pe această temă.
Potrivit proiectului Strategiei, pentru dezvoltarea IGSU se vor folosi bani de la Ministerul Afacerilor Interne, fonduri europene, credite externe garantate de Guvernul României, dar şi donaţii sau sponsorizări. Potrivit documentului, impactul bugetar pentru primii doi ani, 2016-2018, este de aproximativ 103 milioane de euro."Din punctul nostru de vedere impactul în Bucureşti o să fie rău, adică o să avem victime, o să avem decedaţi, o să avem răniţi, o să avem mai multe clădiri căzute - asta nimeni nu ascunde şi se ştie şi din cazua asta insistăm pe luarea unor măsuri cât mai rapide pe partea de prevenire, cum s-au luat pe chestia cu localuri / cluburi care funcţionau în clădiri din centrul vechi în anumite zone", a precizat Raed Arafat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp