Incendiu de amploare în apropierea localității Codlea, județul Brașov. O cabană a fost mistuită de flăcări. Un copil și o femeie au fost răniți
Incendiu de amploare în apropierea localității Codlea, județul Brașov. O cabană a fost mistuită de flăcări.
04 Nov, 2017 17:13
ZIUA de Constanta
1914
Marime text
Două persoane, între care un copil de nouă ani, au suferit politraumatisme și arsuri, după ce cabana în care se aflau, situată în zona Geamăna, între localitățile brașovene Codlea și Vlădeni a fost cuprinsă de flăcări, sâmbătă după amiază, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja citat de Agerpres.ro.
Copilul are arsuri pe mâini și față, iar o femeie a suferit politraumatism la membrul inferior. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale cu apă și spumă de la ISU Brașov, o autospecială de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) de la Codlea și două echipaje SMURD.
Copilul și femeia vor fi transportați la spital. Cabana este construită din lemn și are o suprafață de 50 mp.
Sursa: Agerpres.ro.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii