Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:21 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încrengături la nivel înalt în dosarul lui Remus Truică

ro

10 Dec, 2015 22:40 2855 Marime text
Miliardarul israelian Benjamin Steinmetz şi consultanţii Tal Silberstein şi Shimon Sheves, acesta din urmă fiind şeful de cabinet al fostului premier israelian Yizhak Rabin, sunt urmăriţi în dosarul retrocedărilor ilegale de care sunt acuzaţi omul de afaceri Remus Truică şi directorul general al cotidianului Evenimentul Zilei, Dan Andronic, avocatul Robert Roşu, Marius Marcovici, fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, şi omul de afaceri Claudiu Mateescu.
 
Truică, Andronic, avocatul Roşu, Marcovici şi Mateescu au fost reţinuţi, în noaptea de miercuri spre joi, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, iar în această după-amiază au fost prezentaţi Curţii de Apel Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Potrivit referatului cu propunere de arestare, Prinţul Paul de România a pretins că este îndreptăţit la mai multe proprietăţi, în calitate de descendent în linie directă al lui Carol al II-lea al României (nepot din fiu), dar şi în calitate de cumpărător al drepturilor succesorale ale Prinţesei Elena a României, pe care le-a achiziţionat conform unui contract de vânzare-cumpărare din 2001.
 
Pentru că demersurile făcute în justiţie, din 2002, au rămas fără rezultat şi având nevoie de "oameni mai puternici, mai bine ancoraţi politic", care să intervină "pentru retrocedarea proprietăţilor solicitate fără drept", din noiembrie 2006, Prinţul Paul ar fi apelat la Truică.
 
La rândul său, omul de afaceri i-ar fi cooptat pe miliardarul israelian Benjamin "Benny" Steinmetz, consultanţii Tal Silberstein şi Shimon Sheves şi avocatul Robert Roşu "constituind astfel un grup infracţional ce a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate de prinţul Paul al României prin săvârşirea de infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora, prin oferire de bani/bunuri funcţionarilor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi pentru influenţarea deciziilor acestora, prin instigarea şi complicitatea la săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunii de abuz în serviciu (prin punerea la dispoziţie/semnarea înscrisurilor necesare), prin traficarea influenţei, reale, asupra funcţionarilor publici".
 
Cel puțin așa scrie în referatul propunerii de arestare preyentat de oamenii legii magistraților. 



Sursa foto: nineoclock.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii