Infirmiera Eva Grancia, reţinută pentru trafic de persoane

02 Oct, 2015 13:31
ZIUA de Constanta
1784
Marime text
La data de 29 septembrie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatei Eva Grancia, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2008-2014, inculpata Grancia Eva, beneficiară a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională Dumbrăveni şi Mediaş şi angajată ca infirmieră în cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap din Mediaş, profitând de influenţa şi autoritatea pe care o avea în rândul persoanelor internate în acest centru precum şi de starea vădită de vulnerabilitate în care se aflau aceste persoane, le-a racolat în scopul exploatării şi le-a determinat prin constrângere fizică şi psihică, la practicarea prostituţiei sau cerşetoriei, în vederea obţinerii pentru sine de avantaje materiale ilicite.
În acest sens, inculpata Grancia Eva a determinat persoanele vătămate, provenite din cele două centre mai sus menţionate, prin ameninţări şi acte de agresiune sau inducere în eroare, să întreţină acte sexuale cu clienţii pe care îi racola în acest scop sau să practice cerşetoria în folosul său.
Prin aceste modalităţi inculpata a racolat mai multe persoane de sex feminin, beneficiare ale centrelor de integrare prin terapie ocupaţională din Dumbrăveni şi Mediaş, persoane pe care, abuzând de autoritatea pe care o avea asupra acestora, le-a determinat prin constrângere sau inducere în eroare să practice prostituţia în folosul său.
Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că inculpata a dezvoltat în timp o activitate premeditată şi bine organizată de exploatare a beneficiarelor centrelor de Integrare prin Terapie Ocupaţională Dumbrăveni şi Mediaş, impunându-se asupra victimelor prin acte de agresiune şi violenţe verbale, insuflându-le un puternic sentiment de teamă faţă de aceasta.
S-a reţinut că inculpata a profitat atât de autoritatea pe care o avea asupra victimelor, cât şi de starea vădită de vulnerabilitate a acestora (de faptul că persoanele vătămate aveau deficienţe mentale/intelectul redus, erau uşor influenţabile, impresionabile, naive, uşor de manipulat, proveneau din centre de plasament, din familii dezorganizate, fără vreo sursa de venit), în scopul exploatării acestora.
În situaţiile în care persoanele vătămate încercau să refuze întreţinerea de raporturi sexuale cu diferiţi clienţi sau nu erau de acord să realizeze anumite „sarcini” impuse, aceasta recurgea inclusiv la acţiuni de constrângere fizică şi morală asupra persoanelor vătămate, menţinând starea de teamă insuflată victimelor şi abuzând de autoritatea pe care o avea asupra acestora.
La data de 30.09.2015 Tribunalul Sibiu a dispus arestarea preventivă a inculpatei Grancia Eva pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost realizată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursa foto: www.pressalert.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii