Institutul Geologic din România Fracturarea hidraulică, un pericol pentru existenţa apei potabile!
Institutul Geologic din România: Fracturarea hidraulică, un pericol pentru existenţa apei potabile!
21 Jun, 2014 08:27
ZIUA de Constanta
2304
Marime text



Institutul de Geologie a României (IGR) a luat pulsul societăţii academice faţă de ideea aplicării fracturării hidraulice în România. Un comitet de cercetători de la IGR a realizat un articol de sinteză privind impactul fracturării hidraulice asupra mediului geologic pe termen mediu şi lung. Concluzia la care a ajuns echipa de cercetători, condusă de Mircea Ţicleanu, director ştiinţific al IGR este că exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice poate contamina toată reţeaua de apă potabilă din ţară. El a precizat: “Problema este că aproape 90% din fluidele toxice rezultate în urma fracturării rămân captive în subteran şi trebuie luat în calcul faptul că acestea pot contamina stratele geologice aflate deasupra stratelor vizate în exploatarea gazelor de şist. Pe termen scurt, aceste lichide au dus la poluarea apelor potabile din zonele exploatate (SUA, Canada, Argentina, Africa de Sud) şi s-a produs o acţiune distructivă asupra mediului geologic.
Directorul IGR a mai arătat că această metodă de exploatare produce microseisme care afectează straturile de nisipuri şi pietrişuri şi conduce la poluarea cu metan a solurilor. În acelaşi timp, specialistul afirmă că au fost înregistrate accidente de manipulare a apelor reziduale, deversări intenţionate în râuri, pulverizări de gaze în atmosferă, poluări cu metale grele şi cu elemente radioactive, dar şi distrugerea infrastructurii rutiere, precum şi poluarea fonică. Mircea Ţicleanu a mai spus că, dacă se va ajunge la exploatarea la scară industrială a anumitor zone, acelea vor fi compromise şi nu vor mai putea fi exploatate pentru extragerea altor substanţe, în afara gazelor de şist.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Daniel 21 Jun, 2014 10:32 bina ca macar in ceasul al 12-lea se descopera America - ceea ce sustin o multime de oameni de ani buni incoace incepe sa fie constientizat si pe cai oficiale - doar coruptii nostrii conducatori inca nu si-au scos capetele din nisip (sau buzunare ?) si tot se fac pres in fata americanilor...al0, sa aude "domnilor" Ponta, Mazare, Constantinescu?