Întrevedere Putin-Merkel-Hollande pentru un plan de pace în Ucraina

07 Feb, 2015 08:54
ZIUA de Constanta
1517
Marime text
Întrevederea dintre președintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande, desfășurată vineri seară la Moscova și care a avut ca principal punct pe agendă conflictul din Ucraina, s-a încheiat, un text pentru un viitor plan de pace fiind în prezent în curs de pregătire, transmit agențiile internaționale de presă citând un anunț al Kremlinului.
Oficialul rus a menționat că aceste negocieri tripartite au fost constructive și substanțiale și cei trei lideri vor avea duminică discuții telefonice, Angela Merkel și Francois Hollande au părăsit deja Moscova, până atunci urmând să continue contactele pentru elaborarea unui document privind soluționarea conflictului din Ucraina.
Rusia a precizat că și președintele ucrainean Petro Poroșenko urmează să ia parte la respectivele discuții telefonice, în cadrul cărora se va face un bilanț preliminar al consultărilor menite să conducă la un document final.
Sursa: agerpres.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii