ISJ Constanța Cadrele didactice vor fi testate psihologic
ISJ Constanța: Cadrele didactice vor fi testate psihologic
29 Apr, 2013 19:13
ZIUA de Constanta
2153
Marime text
Luni, 15.04.2013, inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu, în cadrul întâlnirii de lucru cu ministrul Educaţiei, prof. dr. Remus Pricopie, a expus punctul de vedere al domniei sale referitor la obligativitatea testării psihologice a cadrelor didactice care predau în învăţământul preuniversitar.
De asemenea, a menţionat că iniţiativa de a introduce obligativitatea testării psihologice a profesorilor este o consecinţă a discuţiilor pe care le-a purtat de-a lungul acestui an şcolar cu părinţii, care i-au semnalat numeroase probleme de comportament, dar şi de instabilitate emoţională ale unor cadre didactice, probleme care au condus la perturbarea activităţii de învăţământ, la crearea unor stări conflictuale între profesori-părinţi, dar şi între profesori şi elevi.
Un prim pas făcut de inspectorul şcolar general a fost încheierea unui protocol de colaborare cu Fliliala Colegiului Psihologilor Constanţa, ajungându-se astfel la un punct de vedere comun cu privire la necesitatea testării psihologice aptitudinale şi clinice obligatorii a cadrelor didactice la intrarea în profesie, dar şi la testarea psihologică periodică a acestora.
Întrucât legislaţia în domeniu a generat interpretări, Colegiul Psihologilor din România a înaintat un amendament la HG 355/2007 modificată în 2011, cu privire la supravegherea sănătăţii lucrătorilor, către Secretariatul General al Guvenului României şi către Ministerul Sănătăţii, în vederea reanalizării acestui act normativ.
Având în vedere problemele de ordin economic şi social cu care se confruntă societatea românească, inclusiv cadrele didactice, elevii şi părinţii acestora, diferitele situaţii stresante din punct de vedere profesional, dar şi de ordin familial, această testare obligatorie a cadrelor didactice se doreşte a avea scop preventiv, dar şi scop de intervenţie imediată în vederea restabilirii unui climat optim desfăşurării actului educaţional.
Inspectorul şcolar general îşi exprimă deschiderea în continuare pentru identificarea împreună cu toţi beneficiarii sistemului educaţional a soluţiilor optime în vederea atingerii standardelor de performanţă şi creşterii calităţii actului didactic.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Popescu 29 Apr, 2013 22:14 Nimic nou, de ani de zile se da aceasta testare psihologica la inceput de an scolar. Nu credeti ca ar trebui sa dea si parintii pentru ca multi au un comportament neadecvat fata de c.d.?????