Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
Istoria românilor Colosseum - o poveste ce împlinește 1935 de ani
Istoria românilor: Colosseum - o poveste ce împlinește 1935 de ani
03 Oct, 2015 10:58
ZIUA de Constanta
3016
Marime text
3016
Marime text
Început de Vespasian în 70 d. Hr, inaugurat de Titus în 80 și terminat de Domițian, Amphiteatrum Flavium, era o cădire tradițională în ceea ce privește planul, mărimea și grandoarea. Își merită din plin supranumele de ”Colosseum” deoarece putea adăposti cel puțin 50.000 de spectatori, iar după ce a fost sursă de inspirație pentru generații de arhitecți renascentiști, continuă să impresioneze prin verticalitate și grandoare. Dimensiunile de 180 de metri lungime si 156 lațime nu ne relevă toată măreția realizării inginerești. Sub Colosseum avem o serie de încăperi, scări, substructură de bolți încrucișate care este cel puțin la fel de importantă ca ceea ce se află deasupra solului.
Povestea simbolului Imperiului Roman începe cu Nero. Deși preocupat cu lucrările publice, și-a distrus popularitatea prin lăcomia cu care și-a realizat propiile monumente de arhitectură. Pe terenul dintre colinele Esquilin și Caelius a început să-și constriască imensul Domus Aurea (”Palatul de aur”) cu parcuri, lacuri, colonade, statui, opere de artă aduse din Grecia și o statuie colosală de 36 de metri care îl reprezenta pe el însuși. După moartea lui Nero fildeșul, aurul și tot ceea ce era mai prețios a fost scos. Deși Vespasian a continuat să locuiască într-o aripă a Domus Aurea, devenit motiv de scandal, o mare parte din complex a fost distrusă. Nero lăsase finanțele Imperiului secătuite, iar situația amenința să degenereze. Vespasian pentru a mai face locuitorii Romei să uite de dificultăți a luat decizia de a construi un amfiteatru în care să-și țină supușii mulțumiți, după cum spunea și celebrul dicton ”panem et circenses” (pâine și circ). Un lac a fost dezafectat pentru a se asigura spațiu pentru amfiteatru, iar băile au fost acoperite de cele ale lui Titus și mai târziu de cele ale lui Traian.
Amplasarea Colosseum-ului pe fosta propietate a lui Nero a fost o idee foarte bună: bazinul vechiului lac forma o arenă naturală, în timp ce faptul că o parte din detestatul Palat de Aur urma să să fie destinată uzului public și devertismentului a sporit popularitatea lui Vespasian. În anul 70, după ce Marea revoltă evreiască a fost înfrântă, iar Tempulul din Ierusalim jefuit, o parte din pradă a fost folosită pentru a finanța marea construcție. În anul 80 a fost ianugurat Amfiteatrul Flavilor, care si atunci și acum era cunoscut drept Colosseum, nume ce vine de la statuia lui Nero care se afla în apropiere. Pentru a suprima amintirea lui Nero, prin adăugarea unei coroane solare statuia devine Colossus Solis, adică un omagiu zeului soare, Sol. Arena (cuvânt ce provine din latinescul harena, adică nisipul galben ce se afla pe ringul unde se desfășurau competițiile) se acoperea cu velarium, o pânză susţinută de o serie de scripeți, având în mijloc o deschizătură circulară. Marinari romani manevrau pânza, astfel încât soarele şi ploaia să nu afecteze asistența.
Toate zonele de acces erau numerotate, la fel ca şi locurile, astfel că fiecare spectator primea un tichet indicând locul, secţiunea şi ruta de urmat. Construcția avea patru nivele. În partea inferioară, cea mai bună poziţie pentru vizionare o ocupau boxele rezervate împăratului şi vestalelor, iar între acestea se așezau senatorii îşi aduceau propriile scaune. Rândurile următoare erau rezervate magistraţilor, nobililor sau cavalerilor, fără funcţii în Senat. Mai sus se aflau cetăţenii bogaţi, iar ultimele rânduri, făcute din lemn, erau cele ale cetăţenilor săraci. Secţiuni speciale erau dedicate unor anumite grupuri: tineri însoţiti de tutori, soldaţi, scribi, preoţi etc. Toate zonele erau legate prin pasaje specifice (vomitoria) ce permiteau accesul rapid la locul rezervat pe tichet şi o evacuare de urgenţă într-un timp foarte scurt. Pe culoarele amfiteatrului se desfășura o adevărată microeconomie. Se vindea mâncare, se făceau pariuri, se comercializau păpuși și mici sculpturi care reprezentau gladitorii preferați, se încheiau afaceri, se dădeau bani cu dobândă sau damele de companie își găseau clienți.
Jocurile inaugurale au fost impresionante. Poetul Marțial și istoricii Suetonius, Eutropius și Cassius Dio ne oferă detalii despre sărbătorile care au durat 100 de zile. Între 5000 și 9000 de animale exotice au fost aduse. Dio Cassius ne povestește despre o vânătoare de cocori și alta cu patru elefanți. Marțial spune despre spectacole implicând elefanți, lei, leoparzi, tigri, iepuri, porci domestici și sălbatici, tauri, urși, rinoceri, bivoli si bizoni. Alte animale exotice care nu sunt menționate, dar erau frecvent prezente: struți, cămile și crocodili. Marțial povestește despre o luptă între un elefant și un taur, iar la final după ce a câștigat, elefantul a îngenunchiat în fața împăratului din propie inițiativă, ca semn al recunoașterii puterii lui Titus, deși cu siguranță fusese dresat să facă așa. Alte animale nu s-au comportat așa cum se așteptau spectatorii. Leii își ignorau uneori prada, dar Marțial atribuie asta tot lui Titus care prin măreția sa putea comanda animalele, astfel încât iepurii puteau sta fără griji în gura leului. Și rinocerul a fost ”recalcitrat”. Inițial trebuia doar plimbat prin arenă, dar la un moment dat s-a repezit spre un taur spre deliciul publicului. Mai târziu când trebuia să lupte cu bărbați înarmați și alte animale, era calm și nu reacționa la stimuli, cu greu fiind din nou înfuriat de dresori.
Dio Cassius, Suetonius și Martial ne amintesc despre naumachiae, reconstituiri de lupte navale. Nu se știe dacă arena a fost inundată (greu de crezut) sau pe vechiul lac artificial al lui Augustus s-a petrecut evenimentul. Cele mai multe manifestări au fost luptele de gladitori, adică munera. Bogații Romei plăteau sume mari pentru ele, câştigând în acest fel faimă pentru familie sau atrăgând voturile cetăţenilor. Acum la inaugurare a avut loc o celebră luptă între Verus și Priscus. La final, rezultatul nu a fost cum se așteptau zecile de mii de spectatori. Lupta a fost foarte strânsă, s-a terminat la egalitate, în sensul că amândoi erau la pământ și nu se mai puteau ridica de oboseală. Tradiția era ca unul să fie înfrânt și apoi, cel mai probabil, ucis. Titus a fost încântat că era în fața unui eveniment unic astfel încât amândoi combatanții au primit sabia de lemn, adică libertatea. Printre spectacole, autorii antici mai menționează sylvae, adică recrearea unor scene din natură prin aducerea în arenă de tufişuri, copaci şi multe animale, dar şivenatio, vânătoarea de animale sălbatice. Aceste serbări grandioase nu vor avea rival decât spectacolele de 123 de zile organizate de Traian pentru a sărbători cucerirea Daciei.
Fiul lui Titus, Domitian a fost cel care a terminat Colosseum-ul. A construit pe două nivele subterane, Hypogeum-ul. Acolo erau 32 de cuști de animale, 80 de lifturi prin care pătrundeau oamenii și animalele plus 36 de trape prin care se produceau ”efecte speciale”, adică erau ridicați munți, apăreau șanțuri, gropi cu sulițe etc.. Mirosul din Hypogeum trebuie să fi fost foarte urât. Era puțină lumină naturală astfel încât făcliile trebuiau să ardă permanent generând mută căldură. Mirosurile provenite de la animale, oameni care transpirau intens, sânge și cadavre făceau atmosfera greu de suportat. Luptele cu gladiatori au continuat până prin 435 când au fost interzise ca urmare a zelului cerștin care îi cuprinsese pe împărații romani. În anul 523 sunt menționate ultimele venationes, atunci când Anicius Maximus și-a sărbătorit consulatul, fiind criticat însă de regele Teodoric pentru costurile ridicate.
În Evul Mediu Colosseum-ul a fost negijat, ba mai mult, au fost dislocate mari bucăți din el pentru a se construi alte edificii. Abia la 1749 papa Benedict al XIV-lea a interzis folosirea arenei drept carieră pentru alte clădiri. În prima parte a secolului XIX au fost efectuate lucrări de excavare și restaurare, iar ultimele mari lucrări arheologice au avut loc în deceniul patru al secolului trecut. Azi, Colosseumu-ul este cel mai vizitat monument al Italiei, cu peste 6 milioane de turiști anual. Colosseum-ul continuă să fie un simbol al grandorii romane așa cum zicea poetul Byron: ”Atâta timp cât Colosseum-ul există și Roma va exista. Când Colosseum-ul va cădea, Roma va cădea, iar când Roma se va prăbuși, lumea întreagă va face la fel”.
Sursa text + foto: www.istorie-pe-scurt.ro
Povestea simbolului Imperiului Roman începe cu Nero. Deși preocupat cu lucrările publice, și-a distrus popularitatea prin lăcomia cu care și-a realizat propiile monumente de arhitectură. Pe terenul dintre colinele Esquilin și Caelius a început să-și constriască imensul Domus Aurea (”Palatul de aur”) cu parcuri, lacuri, colonade, statui, opere de artă aduse din Grecia și o statuie colosală de 36 de metri care îl reprezenta pe el însuși. După moartea lui Nero fildeșul, aurul și tot ceea ce era mai prețios a fost scos. Deși Vespasian a continuat să locuiască într-o aripă a Domus Aurea, devenit motiv de scandal, o mare parte din complex a fost distrusă. Nero lăsase finanțele Imperiului secătuite, iar situația amenința să degenereze. Vespasian pentru a mai face locuitorii Romei să uite de dificultăți a luat decizia de a construi un amfiteatru în care să-și țină supușii mulțumiți, după cum spunea și celebrul dicton ”panem et circenses” (pâine și circ). Un lac a fost dezafectat pentru a se asigura spațiu pentru amfiteatru, iar băile au fost acoperite de cele ale lui Titus și mai târziu de cele ale lui Traian.
Amplasarea Colosseum-ului pe fosta propietate a lui Nero a fost o idee foarte bună: bazinul vechiului lac forma o arenă naturală, în timp ce faptul că o parte din detestatul Palat de Aur urma să să fie destinată uzului public și devertismentului a sporit popularitatea lui Vespasian. În anul 70, după ce Marea revoltă evreiască a fost înfrântă, iar Tempulul din Ierusalim jefuit, o parte din pradă a fost folosită pentru a finanța marea construcție. În anul 80 a fost ianugurat Amfiteatrul Flavilor, care si atunci și acum era cunoscut drept Colosseum, nume ce vine de la statuia lui Nero care se afla în apropiere. Pentru a suprima amintirea lui Nero, prin adăugarea unei coroane solare statuia devine Colossus Solis, adică un omagiu zeului soare, Sol. Arena (cuvânt ce provine din latinescul harena, adică nisipul galben ce se afla pe ringul unde se desfășurau competițiile) se acoperea cu velarium, o pânză susţinută de o serie de scripeți, având în mijloc o deschizătură circulară. Marinari romani manevrau pânza, astfel încât soarele şi ploaia să nu afecteze asistența.
Toate zonele de acces erau numerotate, la fel ca şi locurile, astfel că fiecare spectator primea un tichet indicând locul, secţiunea şi ruta de urmat. Construcția avea patru nivele. În partea inferioară, cea mai bună poziţie pentru vizionare o ocupau boxele rezervate împăratului şi vestalelor, iar între acestea se așezau senatorii îşi aduceau propriile scaune. Rândurile următoare erau rezervate magistraţilor, nobililor sau cavalerilor, fără funcţii în Senat. Mai sus se aflau cetăţenii bogaţi, iar ultimele rânduri, făcute din lemn, erau cele ale cetăţenilor săraci. Secţiuni speciale erau dedicate unor anumite grupuri: tineri însoţiti de tutori, soldaţi, scribi, preoţi etc. Toate zonele erau legate prin pasaje specifice (vomitoria) ce permiteau accesul rapid la locul rezervat pe tichet şi o evacuare de urgenţă într-un timp foarte scurt. Pe culoarele amfiteatrului se desfășura o adevărată microeconomie. Se vindea mâncare, se făceau pariuri, se comercializau păpuși și mici sculpturi care reprezentau gladitorii preferați, se încheiau afaceri, se dădeau bani cu dobândă sau damele de companie își găseau clienți.
Jocurile inaugurale au fost impresionante. Poetul Marțial și istoricii Suetonius, Eutropius și Cassius Dio ne oferă detalii despre sărbătorile care au durat 100 de zile. Între 5000 și 9000 de animale exotice au fost aduse. Dio Cassius ne povestește despre o vânătoare de cocori și alta cu patru elefanți. Marțial spune despre spectacole implicând elefanți, lei, leoparzi, tigri, iepuri, porci domestici și sălbatici, tauri, urși, rinoceri, bivoli si bizoni. Alte animale exotice care nu sunt menționate, dar erau frecvent prezente: struți, cămile și crocodili. Marțial povestește despre o luptă între un elefant și un taur, iar la final după ce a câștigat, elefantul a îngenunchiat în fața împăratului din propie inițiativă, ca semn al recunoașterii puterii lui Titus, deși cu siguranță fusese dresat să facă așa. Alte animale nu s-au comportat așa cum se așteptau spectatorii. Leii își ignorau uneori prada, dar Marțial atribuie asta tot lui Titus care prin măreția sa putea comanda animalele, astfel încât iepurii puteau sta fără griji în gura leului. Și rinocerul a fost ”recalcitrat”. Inițial trebuia doar plimbat prin arenă, dar la un moment dat s-a repezit spre un taur spre deliciul publicului. Mai târziu când trebuia să lupte cu bărbați înarmați și alte animale, era calm și nu reacționa la stimuli, cu greu fiind din nou înfuriat de dresori.
Dio Cassius, Suetonius și Martial ne amintesc despre naumachiae, reconstituiri de lupte navale. Nu se știe dacă arena a fost inundată (greu de crezut) sau pe vechiul lac artificial al lui Augustus s-a petrecut evenimentul. Cele mai multe manifestări au fost luptele de gladitori, adică munera. Bogații Romei plăteau sume mari pentru ele, câştigând în acest fel faimă pentru familie sau atrăgând voturile cetăţenilor. Acum la inaugurare a avut loc o celebră luptă între Verus și Priscus. La final, rezultatul nu a fost cum se așteptau zecile de mii de spectatori. Lupta a fost foarte strânsă, s-a terminat la egalitate, în sensul că amândoi erau la pământ și nu se mai puteau ridica de oboseală. Tradiția era ca unul să fie înfrânt și apoi, cel mai probabil, ucis. Titus a fost încântat că era în fața unui eveniment unic astfel încât amândoi combatanții au primit sabia de lemn, adică libertatea. Printre spectacole, autorii antici mai menționează sylvae, adică recrearea unor scene din natură prin aducerea în arenă de tufişuri, copaci şi multe animale, dar şivenatio, vânătoarea de animale sălbatice. Aceste serbări grandioase nu vor avea rival decât spectacolele de 123 de zile organizate de Traian pentru a sărbători cucerirea Daciei.
Fiul lui Titus, Domitian a fost cel care a terminat Colosseum-ul. A construit pe două nivele subterane, Hypogeum-ul. Acolo erau 32 de cuști de animale, 80 de lifturi prin care pătrundeau oamenii și animalele plus 36 de trape prin care se produceau ”efecte speciale”, adică erau ridicați munți, apăreau șanțuri, gropi cu sulițe etc.. Mirosul din Hypogeum trebuie să fi fost foarte urât. Era puțină lumină naturală astfel încât făcliile trebuiau să ardă permanent generând mută căldură. Mirosurile provenite de la animale, oameni care transpirau intens, sânge și cadavre făceau atmosfera greu de suportat. Luptele cu gladiatori au continuat până prin 435 când au fost interzise ca urmare a zelului cerștin care îi cuprinsese pe împărații romani. În anul 523 sunt menționate ultimele venationes, atunci când Anicius Maximus și-a sărbătorit consulatul, fiind criticat însă de regele Teodoric pentru costurile ridicate.
În Evul Mediu Colosseum-ul a fost negijat, ba mai mult, au fost dislocate mari bucăți din el pentru a se construi alte edificii. Abia la 1749 papa Benedict al XIV-lea a interzis folosirea arenei drept carieră pentru alte clădiri. În prima parte a secolului XIX au fost efectuate lucrări de excavare și restaurare, iar ultimele mari lucrări arheologice au avut loc în deceniul patru al secolului trecut. Azi, Colosseumu-ul este cel mai vizitat monument al Italiei, cu peste 6 milioane de turiști anual. Colosseum-ul continuă să fie un simbol al grandorii romane așa cum zicea poetul Byron: ”Atâta timp cât Colosseum-ul există și Roma va exista. Când Colosseum-ul va cădea, Roma va cădea, iar când Roma se va prăbuși, lumea întreagă va face la fel”.
Sursa text + foto: www.istorie-pe-scurt.roUrmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
