Izvoare arheologice despre existența lui Isus Hristos, la Muzeul Callatis

29 Apr, 2013 20:49
ZIUA de Constanta
1881
Marime text
Luni, 29 aprilie 2013, începând cu ora 11.00, la sediul muzeului callatian, a avut loc simpozionul: „Viața lui Iisus Hristos în izvoarele arheologice și literare”. Simpozionul a fost organizat de Muzeul „Callatis”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia, Biserica „Sf. Nicolae” și cele trei licee din localitate.
În deschidere, managerul Complexului Cultural „Callatis”, dr. Tatiana Odobescu, a menționat avantajele funcționării instituțiilor publice de cultură, din municipiul Mangalia, în cadrul unui Complex care să ofere produse și evenimente culturale integrate.
Ea a subliniat că un deziderat ar fi menținerea relațiilor de parteneriat cu instituțiile de învățământ, în vederea realizării unor proiecte educative și de pedagogie muzeală.
Prima comunicare a fost susținută de dr. Sorin Marcel Colesniuc, șeful Muzeului „Callatis”, care a prezentat izvoarele literare (greco-romane) și biblice, ce fac referire la: nașterea, viața, crucificarea, moartea, învierea și ridicarea la cer a Mântuitorului. Preotul Dragoş Buzea, de la Biserica „Sf. Nicolae” din Mangalia, a vorbit despre viața și învățăturile Fiului lui Dumnezeu și a insistat pe descrierea Săptămânii Patimilor, când Iisus și-a trăit ultimile zile din viața Sa pământeană. În final, muzeograful Liliana Bădin a menționat recentele descoperiri arheologice legate de existența lui Iisus Hristos.
Au fost prezenţi elevi de la: Colegiul Economic Mangalia, Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” și Liceul Teoretic „Callatis”, însoțiți de profesorii: Ibolya Negoiță, Livia Pop și Silvia Cuseac.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii