Klaus Iohannis a trimis spre reexaminare o lege importantă

12 Jan, 2018 11:43
ZIUA de Constanta
1724
Marime text
Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis vineri, 12 ianuarie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Redăm textul integral al cererii:
"Domnului Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului
În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată, formulez următoarea CERERE DE REEXAMINARE asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe transpune Directiva nr. 2014/26/UE privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piața internă. În acest sens, legea definește entitățile de gestiune independente, introduce dispoziții cu privire la modul de organizare, funcționare și desfășurare a activității organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, stabilește procedura de acordare a licențelor multiteritoriale pentru drepturile online asupra operelor muzicale de către organismele de gestiune colectivă, reconfigurează atribuțiile Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și intervine asupra regimului sancționator. Totodată, prin dispoziții tranzitorii se prevede încetarea aplicabilității anumitor dispoziții cuprinse în metodologiile aflate în curs de derulare.
Art. I pct. 11 din legea transmisă la promulgare (art. 1235 din Legea nr. 8/1996) definește entitățile de gestiune independente ca fiind persoane juridice cu scop lucrativ, ce funcționează potrivit reglementărilor legale privind societățile și al căror obiect de activitate unic sau principal ori unul dintre obiectele de activitate principale îl reprezintă gestionarea drepturilor de autor sau drepturilor conexe.
În opinia noastră această definiție contravine prevederilor art. 3 lit. b) din Directiva 2014/26/UE, întrucât permite entităților de gestiune independente să aibă scop lucrativ. Norma europeană definește entitatea de gestiune independentă ca fiind orice organism care este autorizat prin lege sau prin cesiune, licență sau alt tip de înțelegere contractuală să gestioneze drepturile de autor sau drepturile conexe în numele mai multor titulari de drepturi, în beneficiul colectiv al acelor titulari, având drept scop unic sau principal sau unul dintre principalele scopuri această activitate și care nu este deținut sau controlat, direct sau indirect, total sau parțial, de titularii de drepturi și nu are scop lucrativ. Or, adoptarea unor dispoziții normative contrare directivei a cărei transpunere se urmărește aduce atingere obligațiilor prevăzute de art. 148 alin. (4) din legea fundamentală, potrivit căruia Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, tratatele constitutive și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu.
Art. I pct. 20 din legea transmisă la promulgare modifică art. 1311 din Legea nr. 8/1996. Astfel, din cuprinsul alin. (1) al art. 1311 - ce reglementează criteriile principale de care trebuie să se țină seama cu ocazia negocierii în vederea elaborării metodologiei - sunt eliminate două dintre acestea, respectiv cel de la lit. g) și cel de la lit. i). Menționăm că potrivit art. 1311 alin. (1) lit. g), în cazul în care nu există venituri se va folosi practica europeană în domeniu, iar potrivit lit. i), în cazul radiodifuzorilor, remunerațiile se stabilesc prin negocieri, în condiții de predictibilitate și proporționalitate, cu potențialii receptori ai emisiunilor, astfel încât utilizatorii să poată avea reprezentarea obligațiilor de plată la începutul fiecărui an fiscal.
La alin. (2) al art. 1311 se stabilește că organismele de gestiune colectivă pot solicita în negocieri, de la aceeași categorie de utilizatori, fie remunerații forfetare, fie remunerații procentuale stabilite ca parte procentuală din veniturile obținute de fiecare utilizator prin activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul sau, în lipsa veniturilor, din cheltuielile ocazionate de utilizare. Pentru activitatea de radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă pot solicita numai remunerații procentuale, diferențiate prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator - organism de televiziune sau de radiodifuziune, a repertoriului gestionat colectiv în această activitate. Totodată, potrivit alin. (3) al aceluiași articol remunerațiile trebuie să fie rezonabile în raport cu valoarea economică și ponderea utilizării drepturilor în cauză, ținând seama de caracteristicile și de sfera de utilizare a operelor și a altor obiecte protejate, precum și de valoarea economică a serviciului prestat de organismul de gestiune colectivă.
Referitor la intervențiile legislative de la art. 1311 alin. (1)-(3), semnalăm că deși aceste soluții legislative se prevalează de transpunerea art. 16 din Directiva 2014/26/UE, în realitate, actul european nu interzice remunerația forfetară, prin impunerea soluției exclusivității unei remunerații procentuale pentru activitatea de radiodifuzare. Pe de altă parte, cu privire la valoarea economică a utilizării drepturilor în cauză, ținând seama de caracteristicile și de sfera de utilizare a operelor și a altor obiecte protejate, precum și cu privire la valoarea economică a serviciului prestat de organismul de gestiune colectivă, actul european stabilește că aceste criterii trebuie avute în vedere, printre altele, iar nu în mod exclusiv așa cum transpare din redactarea alin. (3) al art. 1311. În plus, noua redactare a alin. (2) al art. 1311 coroborat cu eliminarea lit. g) din cuprinsul alin. (1) permite interpretarea potrivit căreia - în cazul activității de radiodifuzare - în lipsa veniturilor utilizatorului, organismele de gestiune colectivă nu vor mai putea solicita remunerații prin raportare la cheltuielile ocazionate de utilizarea operelor în cauză. Totodată, reanalizarea acestei norme se impune și prin raportare la dispozițiile art. II alin. (3) din legea transmisă la promulgare.
La art. I. pct. 36 din legea transmisă la promulgare se abrogă lit. g) a alin. (1) al art. 140 din Legea nr. 8/1996, potrivit căreia încălcarea prevederilor art. 134 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă, dacă nu există autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege. Având în vedere modificările substanțiale aduse de Senat în calitate de primă Cameră sesizată articolului 134 din Legea nr. 8/1996, considerăm că soluția abrogării lit. g) a alin. (1) al art. 140 de către Camera Deputaților în calitate de Cameră decizională, cu consecința dezincriminării acestor fapte, ar trebui reanalizată și de Senat în vederea unei efective aplicări a principiului bicameralismului.
La art. II alin. (3) din legea transmisă la promulgare se prevede că dispozițiile din metodologiile elaborate conform art. 131 și 131¹ din Legea nr. 8/1996, care conțin prevederi referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare dispozițiilor art. 131¹ alin. (2), astfel cum acestea au fost modificate prin legea supusă reexaminării, nu se mai aplică începând cu data împlinirii unui termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Apreciem că acest text trebuie reanalizat în vederea corelării cu dispozițiile art. 1313 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 ce prevăd că până la publicarea noilor metodologii, rămân valabile vechile metodologii.
Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe."

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii