Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:20 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lista cu susținătorii lui Piedone conținea nereguli

ro

20 Apr, 2016 18:19 1828 Marime text
 
Judecătorii de la Tribunalul București (TB) au decis că Piedone nu mai poate candida pentru un nou mandat, deoarece lista cu susținători depusă la BEC conține nereguli. Prin urmare, în motivarea deciziei publicată astăzi de TB, judecătorii explică de ce au admis ieri o contestație depusă de avocatul Gheorghe Piperea și au respins dosarul de candidatură al lui Piedone.
 
Cristian Popescu Piedone a depus la BEC nr. 4 — sector 4 o listă cu 5.076 de susținători, însă magistrații au descoperit că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege doar pentru 2.550 de susținători, așadar sub numărul minim de 2.742 necesar pentru validarea candidaturii.
 
Pentru restul de susținători, judecătorii spun că, pentru o parte, nu au fost respectate cerințele legale privind menționarea sectorului în care aceștia își au domiciliul sau reședința, iar pentru altă parte dintre susținători nu sunt trecute vârsta sau cetățenia acestora.
 
„Pentru toate aceste considerente, având în vedere că intimatul Cristian Popescu Piedone nu îndeplinește cerințele prevăzute de art.50 alin.2 din Legea 115/2015, privind numărul minim de susținători, tribunalul, în baza art. 54 din Legea 115/2015, va respinge candidatura intimatului Cristian Popescu Piedone pentru funcția de primar al sectorului 4 București", se arată în decizia instanței.
 
Reamintim că decizia este definitivă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii