Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:48 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liviu Dragnea despre regionalizare „Decizia va fi greu de luat, între Constanţa şi binomul Brăila-Galaţi”

ro

08 Apr, 2013 22:15 1362 Marime text
Vicepremierul Liviu Dragnea a admis, luni, că actualul desen regional al României are argumente serioase pentru a fi adoptat, el arătând că, deşi analiza nu s-a finalizat şi decizia nu a fost luată, lucrurile se îndreaptă "cu paşi serioşi" în această direcţie, informează Mediafax.
Întrebat dacă se va merge pe structura celor 8 regiuni de dezvoltare, Dragnea a precizat: "Trebuie să recunosc faptul că actualul desen regional din România are argumente serioase. Nu s-a finalizat analiza, mai sunt criterii care se iau în evaluare, continuă dezbaterile publice, dar se pare că ne îndreptăm cu paşi serioşi către asta".
Alegeri indirecte
El a spus că în acest moment se discută despre includerea Bucureştiului în regiunea Muntenia, fapt care, dacă s-ar realiza, ar conduce la implementarea a doar şapte regiuni de dezvoltare.
"Există o discuţie serioasă despre regiunea Muntenia, singura regiune unde cel mai important pol de creştere, Bucureştiul, absoarbe foarte multe energii, resurse umane, financiare, investiţii din regiune fără ca nimic din aceste beneficii să se întoarcă în regiune. E singura regiune unde polul de creştere este în exteriorul regiunii şi se pune problema serios dacă nu cumva e mai bine ca Bucureştiul să fie inclus în această regiune, să nu mai existe această zonă decupată din regiune. Asta se discută în continuare", a spus Dragnea.
El a precizat că, în paralel cu analiza ministerului pe care îl conduce, s-a desfăşurat şi un sondaj care a relevat faptul că cetăţenii au "aproape" aceeaşi viziune în ceea ce priveşte stabilirea oraşelor reşedinţă de regiune.
Dragnea a admis că vor exista însă şi situaţii unde decizia va fi greu de luat, respectiv între Sibiu şi Braşov, între Constanţa şi binomul Brăila-Galaţi sau între Ploieşti şi Piteşti.
Liviu Dragnea a mai spus că el susţine ideea desfăşurării unor alegeri pentru şefii regiunilor în 2013, care să fie "indirecte", în sensul în care aceştia ar urma să fie desemnaţi de către aleşii locali din toată regiunea.
Sursa: rtv.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii