Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:21 04 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Localitatea Jurilovca, premiată de Comisia Europeană

ro

12 Nov, 2013 13:34 1245 Marime text
Comisia Europeană va premia, luni seară, 19 localităţi europene, printre care şi Jurilovca din Tulcea, pentru turism accesibil persoanelor în vârstă şi celor cu nevoi speciale, se arată într-un comunicat al Executivului de la Bruxelles.

„Jurilovca este situată într-un peisaj de basm în apropiere de Marea Neagră şi de Delta Dunării, o zonă umedă unică şi o localitate aflată în patrimoniul mondial al UNESCO pentru biodiversitatea şi peisajele sale uimitoare", este descrisă localitatea din judeţul Tulcea în comunicatul CE. Premiul a fost acordat ca urmare a strădaniilor autorităţilor locale de a primi „vizitatori de toate vârstele din întreaga Europă".

„Se fac eforturi pentru ca toţi vizitatorii, în egală măsură, să petreacă o vacanţă plăcută aici. Centrul local pentru turişti îi ajută pe toţi vizitatorii să găsească răspunsuri la orice întrebări au pe parcursul şederii lor în regiune", precizează comunicatul. Potrivit Comisiei Europene, „turismul accesibil destinat persoanelor în vârstă şi celor cu nevoi speciale este una dintre ramurile turistice din Europa ale cărei resurse nu sunt suficient valorificate", iar dezvoltarea sa sprijină oportunităţile egale şi drepturile omului, precum şi îmbunătăţirea calităţii generale a destinaţiilor turistice. Din acest motiv, Comisia Europeană a decis să acorde în 2013 „Premiul european de excelenţă pentru turism accesibil" (EDEN).

Pe lângă Jurilovca vor mai fi premiate localităţi turistice din Austria, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia, Slovenia, Spania şi Turcia.

Sursa: Adevarul
„Jurilovca este situată într-un peisaj de basm în apropiere de Marea Neagră şi de Delta Dunării, o zonă umedă unică şi o localitate aflată în patrimoniul mondial al UNESCO pentru biodiversitatea şi peisajele sale uimitoare", este descrisă localitatea din judeţul Tulcea în comunicatul CE. Premiul a fost acordat ca urmare a strădaniilor autorităţilor locale de a primi „vizitatori de toate vârstele din întreaga Europă". „Se fac eforturi pentru ca toţi vizitatorii, în egală măsură, să petreacă o vacanţă plăcută aici. Centrul local pentru turişti îi ajută pe toţi vizitatorii să găsească răspunsuri la orice întrebări au pe parcursul şederii lor în regiune", precizează comunicatul. Potrivit Comisiei Europene, „turismul accesibil destinat persoanelor în vârstă şi celor cu nevoi speciale este una dintre ramurile turistice din Europa ale cărei resurse nu sunt suficient valorificate", iar dezvoltarea sa sprijină oportunităţile egale şi drepturile omului, precum şi îmbunătăţirea calităţii generale a destinaţiilor turistice. Din acest motiv, Comisia Europeană a decis să acorde în 2013 „Premiul european de excelenţă pentru turism accesibil" (EDEN). Pe lângă Jurilovca vor mai fi premiate localităţi turistice din Austria, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia, Slovenia, Spania şi Turcia.

Citeste mai mult: adev.ro/mw3ugy„Jurilovca este situată într-un peisaj de basm în apropiere de Marea Neagră şi de Delta Dunării, o zonă umedă unică şi o localitate aflată în patrimoniul mondial al UNESCO pentru biodiversitatea şi peisajele sale uimitoare", este descrisă localitatea din judeţul Tulcea în comunicatul CE. Premiul a fost acordat ca urmare a strădaniilor autorităţilor locale de a primi „vizitatori de toate vârstele din întreaga Europă". „Se fac eforturi pentru ca toţi vizitatorii, în egală măsură, să petreacă o vacanţă plăcută aici. Centrul local pentru turişti îi ajută pe toţi vizitatorii să găsească răspunsuri la orice întrebări au pe parcursul şederii lor în regiune", precizează comunicatul. Potrivit Comisiei Europene, „turismul accesibil destinat persoanelor în vârstă şi celor cu nevoi speciale este una dintre ramurile turistice din Europa ale cărei resurse nu sunt suficient valorificate", iar dezvoltarea sa sprijină oportunităţile egale şi drepturile omului, precum şi îmbunătăţirea calităţii generale a destinaţiilor turistice. Din acest motiv, Comisia Europeană a decis să acorde în 2013 „Premiul european de excelenţă pentru turism accesibil" (EDEN). Pe lângă Jurilovca vor mai fi premiate localităţi turistice din Austria, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia, Slovenia, Spania şi Turcia.

Citeste mai mult: adev.ro/mw3ugy
Comisia Europeană va premia, luni seară, 19 localităţi europene, printre care şi Jurilovca din Tulcea, pentru turism accesibil persoanelor în vârstă şi celor cu nevoi speciale, se arată într-un comunicat al Executivului de la Bruxelles.

Citeste mai mult: adev.ro/mw3ugyComisia Europeană va premia, luni seară, 19 localităţi europene, printre care şi Jurilovca din Tulcea, pentru turism accesibil persoanelor în vârstă şi celor cu nevoi speciale, se arată într-un comunicat al Executivului de la Bruxelles.

Citeste mai mult: adev.ro/mw3ugy
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii