Mandat european de arestare pentru un constănţean

11 Feb, 2014 16:03
ZIUA de Constanta
1470
Marime text
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Având în vedere semnalarea emisă de autoritățile italiene, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au solicitat Curții de Apel Constanța, în data de 10.02.2014, luarea măsurii arestării preventive provizorii faţă de persoana solicitată CHIRIAC EUGEN, pentru punerea în executare a unui mandat european de arestare, emis la data de 02.01.2014 de Tribunalul Penal din Calabria, Italia.
Din actele transmise de autoritățile judiciare italiene rezultă că persoana solicitată CHIRIAC EUGEN este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi proxenetism, reţinându-se în sarcina sa că, începând cu anul 2009 până în prezent, a participat la o grupare infracţională alcătuită cu scopul de a iniţia, susţine, ajuta şi încuraja prostituarea mai multor persoane de sex feminin românce, ocupându-se de intrarea lor în Italia şi de iniţierea lor. În plus, susnumitul este acuzat de forţarea în mod repetat (prin violenţă şi ameninţare) a numitei K.M. de a întreţine raporturi sexuale cu el.
Cauza penală a fost înaintată Curţii de Apel Constanţa, spre competentă soluţionare.
Menţionăm că această activitate reprezintă o etapă procesuală prevăzută de Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, situaţie care nu poate înfrânge în niciun mod prezumţia de nevinovăţie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii