Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:17 23 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marian Lazăr, administratorul unei societăţi, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

ro

01 Oct, 2014 13:48 2049 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Lazăr Marian, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 11 ianuarie 2013, după discuţii preliminare avute anterior (sfârşitul lunii decembrie 2012–începutul lunii ianuarie 2013), inculpatul Lazăr Marian a pretins de la un martor denunţător, suma de 50.000 de euro, susţinând că are influenţă asupra unei persoane importante din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.

În schimbul remiterii sumei de mai sus, inculpatul a promis că poate obţine pentru martorul denunţător, inculpat într-un dosar penal al acelei unităţi de parchet, o soluţie favorabilă de netrimitere în judecată.

În aceste circumstanţe, inculpatul Lazăr Marian a primit de la martorul denunţător suma de 10.000 de euro, după care, în cursul aceleiaşi zile, i-a transmis că a dat deja „persoanei din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova” suma de 50.000 de euro, urmând să recupereze ulterior diferenţa de la martor, totodată garantându-i acestuia reuşita demersurilor iniţiate.

În continuare, au avut loc mai multe întâlniri între martorul denunțător și inculpat, acesta din urmă creându-i permanent convingerea că, în schimbul sumei remise, se va dispune o soluţie favorabilă de netrimitere în judecată. Urmare a acestor demersuri, inculpatul Lazăr Marian, în intervalul februarie – aprilie 2013, a mai primit de la martorul denunţător, în mai multe tranşe, suma de 33.000 de euro. La data de 14 iunie 2013, martorul denunțător a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, pentru mai multe infracțiuni, între care constituirea sau aderare la un grup infracțional organizat.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil aparţinând inculpatului Lazăr Marian, până la concurenţa sumei de 195.442 lei, reprezentând echivalentul sumei de 43.000 euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.


Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii