Marş la Cumpăna S-au aprins lumânări în memoria victimelor de la Club Colectiv
Marş la Cumpăna: S-au aprins lumânări în memoria victimelor de la Club Colectiv
02 Nov, 2015 18:13
ZIUA de Constanta
1586
Marime text



Cei prezenţi au aprins câte o lumânare la Sfânta Troită de la intrarea în localitate în memoria celor dispăruţi şi s-au rugat pentru cei bolnavi, aflaţi în spitalele bucureştene. La iniţiativa Marianei Gâju, primar, şi a lui Florin Neagu, viceprimar, dar şi la solicitarea cumpănenilor, astăzi, toţi cei care doresc să aprindă o lumânare în memoria tragicului accident din clubul bucureştean, vor putea face acest lucru la Sfânta Troiţă de la intrarea în localitate.

Acest marş a fost precedat de o simulare de incendiu, unde elevii au învăţat de la inspectori din cadrul ISU Dobrogea şi de la inspectori din cadrul compartimentului pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei Cumpăna, cum să se comporte în cazul în care sunt implicaţi în astfel de situaţii.
"Încă o dată, micii mei cumpăneni au dat dovadă de educaţie, compasiune şi respect faţă de aproapele nostru. Le mulţumesc din suflet celor implicaţi în această acţiune, Dumnezeu să le dea sănătate şi să îi ocrotească de cele rele. Odihnească-se în pace cei morţi, iar celor bolnavi Dumnezeu să le dea sănătate şi puterea de a trece peste această dramă", a declarat ec. Mariana Gâju.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii