Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:36 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mediafax-Motivarea deciziei de arestare a lui Nicuşor Constantinescu A încălcat flagrant obligaţiile care i s-au impus, fără justificare

ro

30 Jul, 2014 14:27 2031 Marime text
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a încălcat în mod flagrant obligaţiile care i-au fost impuse în cadrul controlului judiciar, el neavând nicio justificare, arată Tribunalul Bucureşti în motivarea deciziei de arestare a acestuia.

"Inculpatul, deşi avea cunoştinţă despre existenţa unui proces penal în care este acuzat de săvârşirea presupuselor infracţiuni, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, totuşi începând cu data de 2 iulie 2014, inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, obligaţia de a nu părăsi ţara, precum şi celelalte obligaţii impuse inculpatului de către Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală", potrivit motivării deciziei de arestare.

În cadrul documentului citat, judecătorul menţionează că nu s-a făcut dovada necesităţii ca Nicuşor Constantinescu să rămână pe teritoriul altui stat pentru a se trata, precizând că există posibilitatea efectuării unui astfel de tratament şi pe teritoriul României.

"Reaua-credinţă de care a dat dovadă inculpatul în încălcarea obligaţiilor impuse în sarcina sa reiese, fără îndoială, din atitudinea acestuia, inculpatul nefăcând nimic altceva decât să sfideze constant organele judiciare, înţelegând să încalce în mod flagrant obligaţiile impuse în sarcina sa, fără nicio justificare. (...) Se mai remarcă faptul că la dosarul cauzei nu există vreun înscris care să emane de la un medic, prin care să se constate în mod neechivoc necesitatea imperativă ca inculpatul să rămână pe teritoriul Statelor Unite ale Americii în vederea efectuării tratamentului medical", conform motivării instanţei.

În cadrul aceluiaşi document, judecătorul nu neagă gravitatea bolii de care suferă Constantinescu, însă magistratul remarcă faptul că preşedintele CJ Constanţa are posibilitatea de a primi îngrijiri inclusiv în reţeaua spitalelor din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Sursa text: mediafax.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii