Medic și asistentă medicală trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită
Medic și asistentă medicală trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mităPotrivit rechizitoriului, în urma administrării probelor a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 18.07 – 08.08.2017, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, la intervale scurte de timp, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, M.F. a primit sume de bani şi alte foloase materiale de la un număr mare de persoane beneficiare a pensiei de invaliditate sau potenţial beneficiare, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu (176 acte materiale).
Totodată, a reieșit că, în datele de 01.08.2017, 03.08.2017 şi 08.08.2017, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, la intervale scurte de timp, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, M.M. a primit sume de bani şi alte foloase materiale de la un număr de 70 de persoane, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Maramureș.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp