Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:32 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Afacerilor Externe. Precizări privind atacul, de la Nisa, din Franţa

ro

15 Jul, 2016 04:02 1983 Marime text
Ca urmare a atacului produs în cursul acestei nopţi în oraşul Nisa, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României în Franţa şi Consulatului General la Marsilia, întreprinde în regim de urgenţă demersurile legale pe lângă autorităţile locale, în vederea obținerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanțele producerii atacului şi cetăţenia victimelor.
 
Cele două misiuni au declanşat procedurile consulare specifice în astfel de situaţii, monitorizează evoluţia situaţiei şi menţin în permanenţă legătura cu celulele de criză constituite de autorităţile franceze. Suplimentar, o echipă consulară din cadrul Consulatului General la Marsilia se deplasează de urgenţă la faţa locului pentru a oferi asistenţa consulara necesară.

Cetățenii români precum şi rudele acestora au la dispoziţie contactele telefonice ale Consulatului General la  Marsilia +33 491221741, Ambasadei României la Paris +33 (0)147052966; +33 (0)147052755; +33 (0)145503997; +33 (0)147051040, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center 24/24, precum şi linia verde activată  de autoritățile franceze: +33 493722222.

Vom reveni cu detalii şi informaţii actualizate, pe măsură ce acestea vor fi disponibile.
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii