Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:46 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Monica Macovei cere excluderea din Barou a lui Victor Ponta

ro

02 Aug, 2016 21:08 1879 Marime text
Fostul premier Victor Ponta a rămas fără titlul de doctor în drept. Acum, Ponta riscă acum să fie exclus şi din Barou. Și asta deoarece Monica Macovei cere Baroului Bucureşti excluderea de urgenţă a lui Ponta pentru că acesta „a intrat în avocatură doar pentru că avea diploma de doctor în drept, fără să dea examen”.
 

„Vă reamintesc că, în ianuarie 2015, am mai solicitat în scris Baroului București, excluderea domnului Victor Ponta din profesie după ce acesta a notificat, pe 16 decembrie 2014, Rectoratul Universității București de “renunțarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea București”, însă Baroul București nu a luat o decizie în acest sens, anunțând că așteaptă ca Universitatea București să accepte sau nu “renunțarea” la titlul de doctor în drept. Consider că situația era clară și în ianuarie 2015, când am solicitat in scris excluderea din Baroul București a dlui Ponta, întrucât decizia unilaterală de a renunța la titlul de doctor în drept anula, pe cale de consecință, și Decizia nr. 644 din 07.01.2005, de primire în profesia de avocat cu scutire de examen pe baza diplomei de doctor în drept. Acum, pe baza deciziei definitive de retragere a titlului de doctor în drept, prin Ordin al Ministrului Educației, și a Legii pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeți imediat pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul București pentru a respecta legea”, a scris Monica Macovei pe Facebook.

 
 
Pe de altă parte, avocatul Lucian Bolcaș a declarat, la Antna3, că „intrarea în Barou se face şi dacă ai o anumită vechime în magistratură. Domnul Ponta a fost procuror. Este greu de definit acestă ură viscerală a doamnei Monica Macovei împotriva unor persoane care se dovedesc mult mai capabile decât ea. Toţi îi urâm pe cei care sunt mai capabili decât noi (…)”.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii