Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:40 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicolăescu vrea să scoată salarizarea medicilor din sistemul bugetar

ro

03 Apr, 2013 08:28 1458 Marime text
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, vrea să finalizeze, până în iunie, un proiect de lege privind salarizarea în sistemul sanitar prin care cei mai mulţi medici să fie scoşi din categoria bugetarilor şi plătiţi după performanţă, însă ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, cere prudenţă.

"Putem să gândim un alt sistem de plată a medicilor, să schimbăm salarizarea, să nu-i mai lăsăm pe medici şi asistenţi să fie bugetari, să nu mai fie în grila de salarizare bugetară. Eu nu cred că locul lor este acolo. Să facem un sistem prin care competenţa şi profesionalismul medicilor să fie citeriile fundamentale prin care ei să fie plătiţi. Avem deja un draft la acest proiect de lege, pe care îl vom transmite spre consultare Colegiului Medicilor", a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, citat de Mediafax.

El a precizat că, probabil, la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie ar putea avea forma finală a proiectului de lege, pe care să o supună dezbaterii publice.

"Sperăm să avem forma finală a legii până la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, pe care să o supunem dezbaterii publice şi mai departe să trecem la judecată în societatea românească a unui asemenea proiect de lege. Acea lege reprezintă modalitatea prin care sistemul se perfecţionează, se schimbă, se modifică, se radicalizează din punct de vedere al eliminării neajunsurilor şi al promovării valorilor, aş spune al îmbunătăţirii modalităţilor prin care se realizează zilnic în raport cu pacientul. Vrem ca medicul român să înţeleagă că locul cel mai important pe care trebuie să îl aibă este să trateze pacientul din România", a mai spus Nicolăescu.

Sursa AICI
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii